Ansamblul folcloric "Meseşul" face înscrieri pentru cursuri de dans popular. Cursurile se adresează elevilor, care vor fi pregătiţi pe două categorii de vârstă, 10 - 14 ani şi 14 - 18 ani. Prăgătirea durează trei ani, timp în are candidaţii trebuie să plătească, lunar, câte 30 de lei.
Potrivit informaţiilor primite de la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (instituţie în subordinea căreia funcţionează ansamblul), viitorii dansatori vor avea două ore de repetiţii în fiecare săptămână, timp de trei ani. După această perioadă va exista posibilitatea ca o parte dintre cursanţi să activeze în cadrul Ansamblului folcloric „Meseşul”.
Cursurile vor începe în data de 4 octombrie 2011, ora 17.00, la sediul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, din Zalău, str. Unirii, nr. 7 (clădirea din spatele Prefecturii şi a Consiliului Judeţean, etaj III), când se va face şi o testare a fiecărui participant. Aceştia trebuie să aibă prezenţă scenică, simţ melodic şi ritmic şi să ştie interpreta o strofă dintr-o melodie. Cursurile au ca scop învăţarea paşilor de bază de dans popular ardelenesc şi realizarea de coregrafii la dansuri de zonă: Agrij, Codru, Barcău. Relaţii suplimentare la sediul instituţiei sau la tel.: 0260 – 612870, 0745 – 304271.