Încheierea lucrărilor la unele sectoare de cale ferată de pe magistrala Bucureşti Nord – Constanţa şi reducerea duratei călătoriei sub trei ore au adus o creştere substanţială a numărului de pasageri.
Aproape 1 milion de călători s-au plimbat cu trenul la mare în această vară, conform statisticilor CFR Călători-Constanţa. Mai exact, 938.400 de persoane au profitat de oferta estivală a trenurilor introduse suplimentar în perioada iunie-septembrie pe relaţia Constanţa. Per total, 54 de trenuri noi au asigurat legătura litoralului cu toate colţurile ţării.
Un plus de 37% faţă de 2010
Faţă de vara anului trecut când au fost înregistraţi 682.500 de călători, traficul feroviar estival a crescut cu 37%.
Şi veniturile sezonului au crescut cu 26%, tichetele de călătorie vândute prin Gara Constanţa şi agenţiile de voiaj fiind de 14 milioane de lei, faţă de 11 milioane de lei în 2010.
Preţul minim al unei călătorii (pe distanţa Constanţa – Bucureşti) este de 27,40 lei (la tren personal, clasa a II-a), în timp ce preţul maxim este de 88,60 de lei (rapid, clasa I). Prin diferite oferte CFR, preţul putea coborî semnificativ, chiar şi până la 60%.
Citiți în „Adevărul“ de Constanța care a fost luna de vârf pentru traficul feroviar de la mare!