De vreme ce s-au spălat deja, probabil, blidele şi s-au mai zvântat lacrimile de duioşie pe obrajii supuşilor acestui stat, lacrimi stoarse de nunta tinerilor însurăţei Ilan şi Jasmin, poate că ar trebui să coborâm la metehnele şi realităţile noastre.
Nu înainte însă - că oameni suntem - să urăm multă fericire, sănătate, casă de piatră şi „de la Dumnezeu mai mult, de la noi mai puţin" etc. etc. mirilor... Dar şi să le adresăm felicitări pentru capacitatea de autopromovare somptuoasă a lor, pentru că - nu? - „căsătoria este pentru cei doi, iar nunta e făcută pentru ceilalţi".
Şi, în această privinţă, amploarea evenimentului chiar a întrecut orice aşteptări. Impresia a fost că - după asurzitorul ecou mediatic pe care l-a avut epocala nuntă - până şi parada militară a avut loc cam devreme, confundându-se prilejul... Dar, la urma urmei, ce-a fost şi cum a fost e la voia boierului... Atâta doar că poate ar trebui să ne întrebăm, cum e la modă acum, ce semnale dau societăţii şi în primul rând tinerilor asemenea evenimente cu ecou umflat peste măsură.
Îmi spunea cineva că-i este jale acum de tinerii aflaţi în căutare de sine, în căutare de ceea ce, înainte de a deveni sudalme, se numeau valori şi principii, de o formulă de succes autentic în viaţă... Şi că o uriaşă majoritate a acestor tineri rămân buimăciţi acum fără puncte cardinale, de orientare. Pentru că nu mai e, pentru ei, sud, nord, vest sau est... Ci un fel de locuri de pelerinaj la care trebuie să ajungă. Acum a mai apărut unul, la care să ajungi cu vreun charter - Palatul Republicii în atmosferă de nuntă.
Nu îndrăznesc să spun, şi cu această ocazie, că pilda rea strică obiceiurile bune. Dar dacă, în general, elitele nu oferă altceva decât această pildă? Şi n-ar fi mai cuminte ca farmecul discret al burgheziei să fie, totuşi, mai discret şi să nu monopolizeze standardele spre c
