Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, luni, membrilor Biroului Permanent al Senatului că vestea nesusţinerii de către Olanda a aderării României la Spaţiul Schengen, i-a fost dată telefonic de omologul său olandez, motivat de faptul că nu s-au nregistrat progrese în MCV, potrivit Mediafax.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a fost prezent, luni, la Parlament, la dezbaterile Biroului Permanent (BP) al Senatului unde a oferit explicaţii senatorilor privind refuzul Olandei ca România să adere la spaţiul Schengen. Pentru precizări similare a fost chemat şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Traian Igaş a spus că a discutat vineri seara la telefon cu omologul său olandez, care l-a informat că Olanda nu va susţine aderarea României la spaţiul Schengen. Potrivit ministrului de Interne, oficialul olandez a motivat această poziţie pentru că nu s-au înregistrat progrese privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi pentruc că în România sunt probleme cu statul de drept.
În opinia lui Igaş, afirmaţia omologului său este una paradoxală, în contextul în care există capital olandez în România. "Dacă România nu este un stat de drept, cum de capitalul olandez este atât de prezent în ţara noastră", a arătat Igaş.
La rândul său, ministrul Cătălin Predoiu le-a declarat senatorilor că, în opinia sa, România îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru acceptarea în Spaţiul Schengen şi că Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu are nicio legătură cu aderarea la acest spaţiu, cele două chestiuni fiind distincte.
"În cadrul acestor întâlniri am prezentat argumentele României şi de multe ori nu am primit replică, inclusiv în Parlamentul olandez. Aderarea la Spaţiul Schengen a încetat să mai fie o problemã tehnică. Sunt poziţii ale unor state europene care ţin mai mult de politica lor internă", le-a arăta