De un an, în boxul amator românesc se vorbeşte de suspendări şi dezafilieri, AIBA şi Obreja, alegeri generale şi TAS. De toate, mai puţin despre box.

La Complexul Olimpic de la Bascov, o mână de pugilişti şi doi antrenori se încăpăţânează să arate că "nobila artă" înseamnă altceva: trudă, sacrificiu, durere şi poate medalii. "Ştiţi cât de frustrant este să intri în sală fără să ştii dacă mai ajungi la competiţia pentru care te pregăteşti? I-a întrebat cineva pe aceşti copii ce au simţit când unii s-au jucat cu participarea lor la Mondiale?", se întreabă retoric antrenorul Valentin Vrânceanu.

Oglinda boxului de la noi

Sunt opt băieţi, majoritatea tineri. Poate prea tineri pentru un război mondial atât de mare, unde se negociază calificările olimpice. Condiţia, speranţa sau poate orgoliul îi fac să meargă totuşi mai departe şi să creadă că viitorul le poate fi mai bun. Veteranul lotului este Ionuţ Gheorghe, 27 de ani, boxer călit în focul a două Olimpiade. În jurul lui se strâng ceilalţi, mai mici. Puţinătatea lor e oglinda pugilatului de la noi. De ani buni, unii antrenori din box nu mai descoperă talente, ci se bat pe loturile naţionale şi vorbesc de revoluţii.

Boxează pentru AIBA. Şi ce dacă?

Delegaţia tricoloră va decola joi spre Azerbaidjan. Şase boxeri merg pe banii federaţiei, doi pe spezele cluburilor. Toţi se vor bate sub steagul şi numele federaţiei internaţionale, dar nu le pasă. Ei ştiu că, dacă vor urca pe podium şi se vor califica la Olimpiadă, România îi va răsplăti. "Dacă luăm medalii, ne premiază şi Wu (n.r. - preşedintele AIBA, Ching Kuo Wu)?", se întreabă amuzaţi sportivii. Devin însă imediat serioşi şi se eschivează când sunt întrebaţi dacă incertitudinea din ultima lună i-a afectat psihic. "Nu toţi sunt la fel de tari. Pe unii i-am simţit dezorientaţi, dar şi-au revenit după ce am fost înştiinţaţi ofi