După ce şi-a clădit o carieră în muzică şi s-a făcut admirată fără nicio intervenţie estetică, Claudia Pavel, alias Cream, s-a gândit că n-ar fi, totuşi, rău să „umble" la nasul său, uşor deformat, dar care nu deranja în mod deosebit. Claudia şi-a făcut curaj şi a apelat lă măiestria unui vestit medic estetician. Astfel, în urmă cu cinci ani, şi-a operat nasul, dar intervenţia nu a fost deloc ceea ce visa.
Claudia îşi aminteşte că în perioada postoperatorie a trecut prin chinuri groaznice: a zăcut două săptămâni, timp în care faţa îi era foarte umflată, şi i-a apărut un chist în partea superioară a nasului. Lucrurile nu s-au ameliorat nici după ce i s-a dezumflat faţa: noua formă a nasului nu se potrivea cu restul trăsăturilor feţei.
Panicată, Claudia a fost nevoită să găsească o soluţie de urgenţă: ea nu a mai riscat să se lase pe mâna chirurgului român şi a plecat să-şi facă din nou rinoplastie în Grecia, la Salonic. Alţi bani, altă distracţie. Vedeta a plătit încă 5000 de euro, dar s-a simţit uşurată că medicul grec a reuşit să-i „repare" nasul.
Gina Pistol - trei rinoplastii în căutarea nasului perfect
După ce şi-a mărit buzele de mai multe ori şi, la un moment dat, a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală complicată pentru a le mai micşora, Gina Pistol a avut aceeaşi neşansă şi cu nasul. În dorinţa de a avea un nas cât mai finuţ, blondina a suportat nu mai puţin de trei rinoplastii.
După fiecare intervenţie, a avut mult de tras, iar rezultatul nu a fost cel aşteptat, ba dimpotrivă. Nu numai că forma nu era cea pe care o dorea, dar au apărut şi probleme de sănătate. Nările erau astupate în proporţie de 80%, astfel că, o perioadă, a fost nevoită să respire numai pe gură. Ca să scape de acest coşmar, s-a impus o reconstrucţie a nasului. Aşadar, Gina a suportat o a patra intervenţie chirurgicală, care a fost reuşită, spre marea uşu