Într-o întâlnire cu senatorul american Richard Lugar, la Bucureşti, pe 27 august 2008, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat "cât se poate de serios" temerile că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia în Transnistria, potrivit unei telegrame Wikileaks, transmite Mediafax.
Potrivit telegramei, într-o întâlnire cu senatorul american Richard Lugar, care a avut loc la Bucureşti pe 27 august 2008, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat cât se poate de serios temerile că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia, în Transnistria, după un scenariu similar cu cel petrecut în cazul Georgiei, la începutul lunii august 2008, conform unei telegrame a Ambasadei SUA de la Bucureşti, intrată în posesia Wikileaks şi făcută publică pe 1septembrie.
"Dacă Rusia ar fi lansat provocarea în Transnistria, Traian Băsescu spunea că România ar fi fost pusă în faţa unor «opţiuni foarte dure». În comentariul său personal, ambasadorul SUA de la acea vreme, Nicholas Taubman, afirmă că Traian Băsescu «este în mod clar îngrijorat» de această posibilitate şi că o astfel de provocare din partea Rusiei «ar necesita practic un răspuns militar al României»".
Pe de altă parte, Băsescu se declara "şocat" de "imensa lipsă de maturitate" de care au dat dovadă "aventurierii" din guvernul Georgiei, când au răspuns provocărilor Rusiei. Cunoscut sub numele de "Războiul de 5 zile", invadarea Georgiei de către Rusia a avut loc pe 8 august 2008, sub pretextul că militarii georgieni au atacat etnici ruşi din Osetia de Sud.
Ambasadorul Nicholas Taubman remarcă, de asemenea, că preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat îngrijorări "aproape de paranoia" cu privire la ameninţarea flotei ruseşti găzduite de Ucraina la Sevastopol, în Marea Neagră.
"Totuşi cel mai uimitor lucru a fost locul central din gândirea lui Băsescu, pe care îl ocupă conf