Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrări întârziate la ANL-urile din Vaslui

Publicat in Adevarul, marți 20 septembrie 2011 ·

Cele 80 de apartamente ANL din Zona Industrială a Vasluiului trebuiau date în folosinţă la jumătatea lunii trecute. Acestea îi vor putea primi însă pe tinerii chiriaşi cel mai devreme la sfârşitul acestui an.

Viceprimarul Daniel Neacşu spune că Agenţia Naţională pentru Locuinţe nu a furnizat toţi banii constructorilor, astfel că aceştia s-au aflat în imposibilitatea de a continua lucrările. „Au fost nişte întârzieri la plăţi, astfel că termenul de finalizare a lucrărilor a fost programat pentru 16 decembrie. Acum se lucrează la interioare, la tencuieli, instalaţii termice şi electrice. Facem tot ce depinde de noi pentru ca termenele de dare în folosinţă sa fie respectate“, a declarat Daniel Neacşu. El a adăugat că nevoia de locuinţe în Vaslui depăşeşte în acest moment necesarul care îl poate asigura Primăria. Pentru cele 80 de apartamente au fost depuse în total peste 300 dosare, însă doar 121 au fost aprobate.

În municipiul Vaslui nu au mai fost date în folosinţă locuinţe ANL din 2004, atunci când au fost inaugurate două blocuri. Primăria Vaslui mai are depusă la Bucureşti documentaţia pentru începerea lucrărilor la alte 60 de apartamente ANL, iar lucrările ar trebui să demareze în decursul acestui an. De asemenea, tot pentru 2011, municipalitatea a prevăzut în buget şi construirea a două case sociale în zona Rediu, cu 10 apartamente. Solicitanţii de locuinţe ANL trebuie să aibă vârsta până în 35 de ani şi să fi avut apartamente în proprietate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum o ora
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat mașina Tesla Cybertruck, la o lună după ce a afirmat că i-a făcut-o cadou: Nu este frumos din partea lui

HotNews acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat joi pe Elon Musk, directorul executiv al Tesla Motors, că a dezactivat de la distanță o mașină electrică Tesla Cybertruck pe care în august susținea că a primit-o cadou de la el, relatează AFP. Ramzan Kadîrov,

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 42 minute
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 4 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 4 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 9 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 2 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 4 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°