Doamna Urania mă urăște. Și nu așa oricum, ci cu patimă, cu răscoliri de suflet, cu rafale de vânt netrebnic, din cel păcătos care te izbește de pereții vieții de nu te vezi. Îmi vrea răul cu orice chip, trimite asupra mea o armată de Luni Negre în frunte cu războinicul Marte ca să distrugă tot ce n-am putut construi. Îmi spune să tac, să nu mai deschid gura că voi crea conflicte, să nu-mi dau cu părerea despre nimic, să nu cumpăr nicio buleandră că voi ieși în pagubă, și dacă se poate să nu ies din casă. Relația cu copiii mei va fi catastrofală. S-a interesat, știe că am copii. Cu părinții, nici nu mai încape vorbă. De fapt, ar fi bine să-i ocolesc o perioadă. Cel puțin până să vor liniști apele cu iminentul divorț care bate la ușă, pentru că, nu-i așa, relațiile armonioase cu partenerul de viață se vor deteriora până la ruptura supremă. Între timp trebuie să mă feresc de accidente care mă pândesc la fiecare pas, capul fiind principala țintă, de aceea e bine să fiu precaută înainte de a urca la volan, ori pe scaunul din dreapta, sau să stau lângă ușă la metrou, în autobuz, în rată. Nu trebuie să neglijez scările rulante, tocurile pantofilor și aragazul. Nu am nicio zi fericită și calmă. Trăiesc într-o nebuloasă care se folosește de toate mijloacele să mă distrugă. Nu voi semna niciun act până la sfârșitul anului, de aceea mâine când va veni doamna de la rosal, voi plăti fără să semnz factura. Se pare că o simplă semnătură mă poate băga oricând în mari bele. Asta însemnând chiar pușcăria. Știți cum stau cu sănătatea? Da, mai am puțin de trăit. Și dacă printr-o minune scap, asta însemnând o răsucire retrogradă a lui Venus în casa a VII-a, degeaba, că nu mă voi bucura de reușită. Pentru că dușmanii din umbră pe care i-am hrănit la sân așteaptă să mă înhațe și să mă devoreze. Exact ca Fumul Negru din Lost. Parcă le și aud șoaptele. Urania îmi face toate astea. Și e