Directorul Colegiului Tehnic „Napoca”, Nicolae Nistor, a fost arestat ieri pentru 29 de zile sub acuzaţia de luare de mită. Procurorii DNA îl acuză că ar fi primit 2.000 de euro pentru a facilita unei firme accesul la o licitaţie derulată de instituţia pe care o conduce.
Între Nistor, în calitatea sa de director al unităţii şcolare, şi denunţătorul său se derula un contract de închiriere al unui spaţiu deţinut de Colegiul Tehnic “Napoca”. Potrivit informaţiilor din dosar, denunţătorul acumulase o datorie de circa 23.000 de euro pentru neplata chiriei pentru utilizarea unui grajd aparţinând Colegiului “Napoca”, iar Nistor îl avertizase că în luna octombrie, când contractul dintre cele două părţi ar fi încetat, grajdul ar fi urmat să fie scos din nou la licitaţie.
Surse din rândul anchetatorilor au povestit că cei doi bărbaţi s-au întâlnit luni la restaurantul “Roata” din Făget, unde Nistor ar fi primit suma de 2.000 de euro de la denunţător, care a sperat că în acest fel va putea participa şi câştiga din nou licitaţia cu privire la închirierea grajdului care aparţine Colegiului Tehnic “Napoca” din Cluj. Tot pentru această sumă, Nistor ar fi urmat să păstrez chiria la nivelul ei actual.
Luni seara, Nicolae Nistor a primit mandat de reţinere sub acuzaţia de luare de mită, iar ieri magistraţii Tribunalului Cluj au considerat că sunt îndeplinite criteriile pentru arestarea preventivă, astfel că Nistor a primit mandat pentru 29 de zile.