Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Israelul în faţa "celui mai mare coşmar al său". Cum se negociază aderarea statului palestinian la ONU

Publicat in Jurnalul, marți 20 septembrie 2011 ·

Uniunea Europeană (UE) nu şi-a divulgat poziţia în legătură cu cererea de aderare la Naţiunile Unite a unui stat palestinian, pentru a exercita maximum de presiune în scopul reluării negocierilor dintre cele două părţi, potrivit ministrului britanic al Afacerilor Externe, William Hague, citat de AFP.

Hague, care urmează să se întâlnească marţi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas la New York, a precizat, într-un comunicat, că, "împreună cu celelalte ţări al Uniunii Europene, s-a decis să nu se divulge poziţia în legătură cu modul în care se va vota în privinţa rezoluţiei care ar putea ajunge în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite, pentru a putea exercita un maxim de presiune asupra celor două părţi, pentru a reveni la masa negocierilor". El a adăugat că nu ar recomanda palestinienilor să supună o un text spre examinarea Consiliului de Securitate al ONU, pentru că acest lucru "nu va duce decât la o confruntare şi se va lovi în mod sigur de un veto din partea americanilor".

Ce intenţionează palestinienii

Abbas l-a informat personal, luni, pe secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în legătură cu intenţia de a-i prezenta vineri textul solicitării de aderare, pentru ca acesta să fie prezentat spre dezbatere Consiliului de Securitate, în calitatea sa de şef al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Abbas se va întâlni, de asemenea, marţi, cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy.

Mai mulţi miniştri israelieni au agitat ameninţări cu măsuri economice şi politice pentru a sancţiona cererea de aderare a statului palestinian la ONU pe care preşedintele palestinian Mahmoud Abbas este hotărât să o prezinte vineri la New York.

Reacţii israeliene şi posibile consecinţe

Şeful diplomaţiei israeliene, naţionalistul Avigdor Lieberman, a avertizat în legătură cu posibile "consecinţe dure şi grave" a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 33 minute
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 26 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 3 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Ucraina ordonă evacuarea a opt localităţi în regiunea Sumî, situate în apropierea frontierei cu regiunea rusă Kursk

News.ro acum o ora
Ucraina a ordonat joi evacuarea a opt localităţi situate în apropiere de frontiera cu regiunea rusă Kursk, relatează AFP. ”Din cauza agravării sutuaţiei operaţionale în regiune şi a bombardamentelor constante, s-a hotărât azi (joi) (...) să se proce

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°