Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la Constanţa a început ruptura USL-ului

Publicat in Ziua Constanta, marți 20 septembrie 2011 ·

După ce s-au bătut cu pumnul în piept că vor rezista fără probleme oricărei presiuni care se va exercita faţă de una dintre cele trei părţi ale parteneriatului politic, USL începe să se destrame pe zi ce trece mai mult.

Ieri, liderul de la centru al conservatorilor a anunţat public că la alegerile de anul viitor PC va avea candidaţi proprii. Asta, după ce în urma consultării cu liderii de la judeţ, care au avut un cuvânt decisiv, aceştia au spus că nu poate exista o colaborare cu partidele cu care în urmă cu câteva luni se credea că vor forma o echipă pe cinste. Aşadar, împreună, dar separat, aşa cum umbla vorba în târg la începuturile frăţiei din cele două partide. La Constanţa, ruptura dintre PSD şi PNL, pe de o parte, şi PC s-a văzut încă de la începutul încheierii protocolului Uniunii, conservatorii fiind puţin spre deloc băgaţi în seamă, comparativ cu colegii lor liberali. Imaginea de la semnarea oficială a protocolului - când primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, s-au pupat cu unul dintre liberalii trecuţi peste toţi şi toate pentru a rămână vreme de patru mandate în Parlamentul României -, rămâne pe retina tuturor celor care vreme de mulţi ani au speculat colaborarea pe sub mână, dar au văzut doar săgeţile tăioase pe care şi le aruncau cu fiecare ocazie. Nimic nu mai este sigur de când apele s-au tulburat şi în ceea ce priveşte relaţia PSD - PNL, date fiind şi recentele declaraţii ale şefului CJC potrivit cărora liberalii nu prea au de ce să mai deschisă gura să ceară ceva fotolii la primării. Probabil, aşa cum au estimat toţi atunci când s-a format această alianţă, până la alegeri cu siguranţă asocierea partidelor va fi doar istorie. Conservatorii constănţeni oricum nu au privit cu ochi buni această asociere, fiind reţinuţi şi în declaraţii şi în amabilităţi. Organizaţia judeţeană a PC a făcut încă

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 4 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°