Unii zic că tot de la an la an Gala HOP devine tot mai irelevantă, alţii, mai relativişti, se feresc de concluzii. Oricum, Uniunea îşi face treaba, ca şi Ministerul Culturii, care susţine financiar proiectul alături de Primăria Mangalia, precum şi alte instituţii publice naţionale care se implică rodnic (SRR, TVR).

Ediţia din acest an a fost una nici mai bună, nici mai rea ca acelea de dinainte. Cu plusuri (prezenţele prestigioase din asistenţă şi din juriu) şi minusuri (dezechilibrul fete-băieţi, din tabăra concurenţilor, nivelul jos al participanţilor, mai ales la secţiunea grup). Din cei circa 60 de concurenţi înscrişi la preselecţie, juriile care aleg în prealabil s-au oprit, cu îngăduinţă, la 20. Ei nu reprezintă nici pe departe nivelul general valoric al absolvenţilor şi nu trebuie să facem greşeala să conchidem generalizând. Ei sunt un eşantion care, cel mult, poate să ne spună mai multe despre interesul scăzut pe care-l are HOP printre tineri. De ce? Din lenea acestora? (Trebuie, nu-i aşa, să se pregătească învăţând texte noi, unele chiar obligatorii, să treacă prin emoţiile unui concurs etc.) Din cauza mizei poate prea mici a acestei competiţii, din perspectiva consecinţelor (nu urmează, decât rar, angajări sau roluri, directorii de teatru prezenţi fiind puţini şi din zone prea puţin performante)?

Ceea ce a surprins în acest an, însă, apropo de mize, a fost poate faptul că s-au calificat în general actori deja afirmaţi, ba chiar şi angajaţi prin teatre: Ştefania Dumitru (cea mai bună actriţă), Andreea Moustache (premiul juriului, „Sică Alexandrescu“), Andrei George Gherghe (cel mai bun actor), Diana Croitoru (Marele premiu „Ştefan Iordache“). Pentru ceilalţi, Gala a rămas o ocazie de debut, din păcate prost valorificată de cei mai mulţi. Mai întâi pentru că n-au învăţat încă să-şi aleagă repertoriul care să-i avantajeze, să-i pună în valoare ş