Pasionat de cinematografie, Cosmin a făcut vara aceasta primul pas pentru a-şi împlini visul: a făcut un film cu ajutorul căruia a fost admis la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj Napoca. După facultate, Cosmin vrea să ajungă să înveţe şi să lucreze în "Cetatea filmului" de la Hollywood.
Teo, îndrăgostit până peste cap de Ana, se decide să o ceară de soţie. Gabi, prietenul său cel mai bun, îi sugerează o modalitate mai nonconformistă şi mai interesantă de a o cere de soţie: să-i facă o farsă. Mai exact, Teo o sună pe Ana spunându-i că a avut un accident, urmând ca el să o aştepte la locul presupusului „accident” cu inelul şi cu declaraţia de dragoste pregătite. Ghinionul face, însă, ca fugind la locul „faptei”, Ana să sufere la rândul ei un accident. De această dată, din păcate, adevărat. Şi tot din păcate, mortal.
Este scenariul scurt-metrajului „Gluma”, făcut de Cosmin, împreună cu un grup de prieteni, în Zalău, proiect cu care tânărul aspirant la o carieră în cinematografie a reuşit să obţină vara aceasta unul dintre cele 15 locuri la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş – Bolyai, Secţia de Cinematografie şi fotografie media. „I-am.... distribuit în rolurile principale pe prietenii mei. Tot cu ajutorul prietenilor am şi filmat şi montat totul. Nici pentru locaţii nu am ales ceva foarte pretenţios – am tras câteva cadre în Pizza King, într-un subsol de bloc, pe şoseaua de centură şi în centrul Zalăului”, povesteşte el zămislirea filmului care a impresionat comisia de admitere de la Cluj.
Pasionat de film cam de când se ştie, Cosmin nu râvneşte la strălucirea vieţii din faţa camerelor de filmat, ci la mirajul din spatele lor. „Vrea să devin director de imagine. Asta îmi place. Să mă ocup de decor, de sunet, de cadre, de locaţii. De tot ce înseamnă imaginea unui film”, explică el. Şi ales şi un gen de fil