Pe zi ce trece, Crin Antonescu se învârtoşează să devină o glumă proastă a liberalismului românesc.

Indiferent că meliţează la televiziunea prietenului Voiculescu sau că pune de-o şedinţă la partid, Unicul Liberal e arţăgos şi plin de draci. De o vreme-ncoace, gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place.

Marea lui problemă o reprezintă trădătorii din partid. Nici n-a apucat bine să urce în şaua liberală, că le-a şi arătat uşa celor care au îndrăznit să aibă o părere contrară. Nenorocirea e că, pe teme de genul alianţei cu partidul-televiziune avortat de Securitate, trădătorii aceia chiar aveau dreptate.

Eeeeei, dar dreptatea asta-i relativă, aşa că domnişorul Crin a tras primele salve: cine nu e de acord cu deciziile conducerii, valea din partid! Gata cu democraţia, se instituie delictul de opinie! E bine ca fiecare să aibă o părere, dar să coincidă cu cea a şefului; în caz contrar, să-şi înghită limba.

În noul PLD (Partidul Liberal Dictatorial), nimeni nu are voie să-l contrazică pe mareşalul chiulului parlamentar. Acesta este tata, mama şi mam'mare, uneori şi mamiţica. Pe unde scoate însă cămaşa când preacuviosul Felix, pentru care şi-a pus deontologii partidului în cap, îl lasă cu ochii-n soare când i-e lumea mai dragă? Ce le spune el, providenţialul, trădătorilor Adriana Săftoiu, Ludovic Orban şi Varujan Vosganian? Ce-i spune el lui Călin Popescu-Tăriceanu, pe care, atunci când acesta îi era şef, l-a criticat când şi unde a vrut fără să păţească nimic?

Dar, mai ales, cum îi va explica lui Teodor Meleşcanu - un personaj infinit mai civilizat, capabil să şi dialogheze, nu doar să vocifereze ca o gaiţă şi să-şi dea ochii peste cap - că, deşi sondajul intern l-a confirmat drept cel mai popular candidat al USL în judeţul Prahova, coteria social-liberală merge pe mâna unui PSD-ist? Nu aşa arată, de fapt, adevărata trădare?

Ieri s-a întâ