Foto: Cristian Marcu Am scris, sub acest generic, în cei şapte ani de când colaborez cu Jurnalul Naţional, cu admiraţie, mărturisesc, despre diverşi întreprinzători privaţi, mă rog, capitalişti români. Fiindcă la noi se petrece un paradox urât – ne facem că vrem capitalism, dar nu-i prea suportăm pe capitalişti. Pe unii dintre aceşti oameni de afaceri autohtoni îi cunosc direct, pe alţii nu. Sunt cei care s-au încăpăţânat să lupte cu mafia care, vorba unui poet, după ce a compromis la noi socialismul, a reuşit să compromită şi capitalismul. Sunt oamenii care au izbutit să înfrunte jungla legislaţiei aberante, au rezistat birurilor, din ce în ce mai mari, puse de blejnarii sistemului hrăpăreţ, s-au încăpăţânat să creeze locuri de muncă şi să facă bani. Pentru ei şi pentru societate, fiindcă impozitele plătite de aceşti capitalişti ţin încă în viaţă, cât l-or mai ţine, statul.
Zilele trecute am dat întâmplător, nas în nas, cu un caz dramatic. Redactorii mei de la A.M.Press au încercat să-l dezlege, dar s-au izbit de o secretomanie a statului care îşi uită, mult prea adesea, obligaţia de a-şi informa, până şi prin mult hulita presă, cetăţenii. Vă spun, dar nu vă spun tot, zice, învelit în grandomania-i cunoscută, preşedintele, după vizita în SUA. Păi în numele cui ai fost acolo, măi nene, nu în numele meu, cetăţeanul român? Mă rog, cazul pe care-l relatez ţine de păţania unui octogenar francez, nimerit, ca turist, se pare, în Delta Dunării. Aici s-a întâmplat să-i cam stea inima. Franţa lui, prin RIA, marele asigurator internaţional, a luat măsuri de urgenţă pentru a-şi salva omul aflat în năpastă.
Nu peste trei zile, ci în minutul acela. Şi fiindcă toate spitalele de stat din România au refuzat să primească bolnavul (e bătrân, ne legăm la cap aiurea, cine-i mai porneşte ăstuia inima?), străinii au optat fără ezitare pentru un spital
