Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele europene nu s-au speriat de retrogradarea Italiei

Publicat in Bursa, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, în condiţiile în care oficialii greci au des-cris ca pozitive discuţiile avute cu UE şi FMI în privinţa eliberării tranşei de împrumut. În plus, investitorii au speculat că banca centrală a SUA, Federal Reserve (Fed), va lua noi măsuri de stimulare a economiei.

Acţiunile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, au câştigat 0,3%, ajungând la 3,14 euro. Titlurile "Piraeus Bank" SA au urcat cu 1,7%, la 60 de eurocenţi.

Titlurile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au crescut cu 1,6%, la 72,2 eurocenţi, în pofida faptului că agenţia de evaluare Standard & Poor"s a redus cu o treaptă ratingul de credit Italiei, la "A" de la "A+". Acţiunile "Intesa Sanpaolo" SpA, a doua bancă italiană, s-au apreciat cu 0,8%, la 98,8 eurocenţi.

Acţiunile "Banco Santander" AG, cea mai mare bancă din Spania, au câştigat 0,6%, afişând un preţ de 5,82 euro. Titlurile rivalului mai mic "Banco Bilbao Vizcaya Argentaria" SA au urcat cu 0,6%, la 5,82 euro.

Titlurile E.ON AG, cel mai mare producător de utilităţi din Germania, au crescut cu 1,9%, la 15,55 euro, după ce o instanţă a suspendat o decizie care prevede aplicarea unei taxe pe combustibilii nucleari. Acţiunile RWE AG, a doua companie de utilităţi din Germania, au urcat cu 2,6%, la 25,59 euro.

Acţiunile "Alcatel-Lucent", producător francez de echipamente de telefonie, s-au apreciat cu 1,5%, la 2,36 euro. Analiştii UBS AG consideră că previziunile lansate de companie par "rezonabile", iar detaliile privind reducerea cheltuielilor sunt "încurajatoare".

Acţiunile "Société Générale" SA, a doua bancă din Franţa, retrogradată de Moody"s în 14 septembrie, au scăzut cu 4,5%, la 16,89 euro. Titlurile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au coborât cu 4,8%, la 25,39 euro.

La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE MIB al pi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marea Britanie va livra 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026. Suma uriașă pe care o va cheltui pentru instruirea trupelor ucrainene

Adevarul acum 30 minute
Marea Britanie s-a angajat, miercuri, să furnizeze 100.000 de drone Ucrainei, până la sfârşitul actualului exerciţiu financiar, în aprilie 2026, marcând o creştere de zece ori, după ce a declarat că vehiculele aeriene fără pilot au transformat modul

Alarmă globală după ce China restricţionează exporturile de minerale critice. Sunt ameninţate industria auto şi producţia din întreaga lume

Adevarul acum 48 minute
Îngrijorarea privind dominaţia Chinei asupra mineralelor critice a crescut marţi, după ce producătorii auto globali s-au alăturat omologilor americani pentru a avertiza că restricţiile Beijingului asupra exporturilor de aliaje, amestecuri şi magneţi

HOROSCOP 4 iunie 2025. Două zodii trebuie să fie atente la cheltuieli

Mediafax acum 9 ore
Horoscop 4 iunie – Gemeni Este o zi excelentă pentru activități care îți sporesc stima de sine și te fac fericit. Profesioniștii pot întâmpina dificultăți financiare din cauza cheltuielilor anterioare. Menține-ți calmul și evită cuvintele dure care

Trump va participa la summitul NATO de la Haga, ca să pună presiune pe aliați pentru creșterea cheltuielilor militare

Adevarul acum o ora
Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga, din Olanda, care ar urma să aibă loc în perioada 24-25 iunie, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 10 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

George Simion anunţă că miercuri deputatul S.O.S. România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR: Va avea susţinerea mea la viitorul congres pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

News.ro acum 40 minute
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR. ”Doamna avocat Silvi

„Butonul roşu”, lansat oficial: Problemele din şcoli pot fi raportate anonim

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În Monitorul Oficial nr. 516 din 3 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4200 din 28 mai 2025, pentru aprobarea „Procedurii privind mecanismul de Semnalare anonimă a faptelor de violenţă şi a suspiciunilor privin

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 13 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 13 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°