Încă din 2009, Johnny Răducanu spunea într-un interviu că nu-şi mai doreşte decât un sfârşit discret. "Într-o zi, Caramitru, pe care o să-l împuternicesc eu, va veni şi va spune la televizor: L-am înmormântat pe Johnny Răducanu acum trei zile", spunea muzicianul pentru VIP în urmă cu 2 ani.
Dar dorinţa maestrului nu s-a îndeplinit: vestea morţii sale s-a împrăştiat rapid, la numai câteva ore după ce s-a stins. Anunţul a fost făcut, însă, de Caramitru, aşa cum îşi dorea şi, potrivit rudelor muzicianului, tot el se ocupă şi de înmormântare.
Ion Caramitru a trecut, în această după-amiază, pe la căpătâiul maestrului şi nu şi-a putut opri lacrimile minute bune. Fotografii CANCAN l-au suprins extrem de răvăşit la ieşirea din biserică. Tot în această după-amiază, mai multe personalităţi şi instituţii au trimis coroane de flori, printre acestea numărându-se Administraţia Prezidenţială, fostul ministru de externe Mihai Răzvan Ungureanu şi soprana Angela Gherghiu. Sicriul cu trupul neinsufletit al lui Johnny Raducanu, parasit la biserica
Încă din 2009, Johnny Răducanu spunea într-un interviu că nu-şi mai doreşte decât un sfârşit discret. "Într-o zi, Caramitru, pe care o să-l împuternicesc eu, va veni şi va spune la televizor: L-am înmormântat pe Johnny Răducanu acum trei zile", spunea muzicianul pentru VIP în urmă cu 2 ani.
Dar dorinţa maestrului nu s-a îndeplinit: vestea morţii sale s-a împrăştiat rapid, la numai câteva ore după ce s-a stins. Anunţul a fost făcut, însă, de Caramitru, aşa cum îşi dorea şi, potrivit rudelor muzicianului, tot el se ocupă şi de înmormântare.
Ion Caramitru a trecut, în această după-amiază, pe la căpătâiul maestrului şi nu şi-a putut opri lacrimile minute bune. Fotografii CANCAN l-au suprins extrem de răvăşit la ieşirea din biserică. Tot în această după-amiază, mai multe personalităţi şi instituţii au t