În municipiul Caransebeș se deschide un muzeu al caricaturii, unde vor fi expuse lucrări aparţinând unora dintre cele mai importante nume din domeniu. Anunţul a fost făcut de oficialii de la Primărie în prima zi a “Salonului Internaţional de Caricatură şi Grafică Satirică”, desfăşurat zilele trecute în capitala gugulanilor.
Muzeul va purta numele celebrului caricaturist născut în municipiul de pe Timiş şi Sebeş, Ştefan Popa Popa’s, cetăţean de onoare al urbei.
„Maestrul Popa’s este alături de Caransebeş de mulţi ani de zile, ne-a ajutat în toate materialele de promovare ale municipiului. Spre exemplu, la Târgul de la Lugano unde Caransebeşul a luat premiul întâi la destinaţii care merită a fi descoperite, am fost ajutaţi de maestrul Popa’s. I-am promis încă de anul trecut că vom avea un muzeu în Caransebeş, muzeu care să fie un reper cultural în zona Banatului Montan şi unic în lume.
După ce Parchetul se va muta în noua locaţie, clădirea, aflată în proprietatea Primăriei, va deveni sediul Muzeului Ştefan Popa Popa’s.”, a spus primarul Ion Marcel Vela.
Încântat de iniţiativa municipalităţii, maestrul Popa’s a promis că va susţine cu toate lucrările disponibile acest muzeu, pe care îl va face unul dintre cele mai importante aşezăminte culturale de pe mapamond. Astfel, singurul român din Cartea Recordurilor a declarat că va expune în muzeul de la Caransebeş lucrări ce ar fi trebuit să facă parte din primul muzeu al caricaturii din lume, de la Varşovia, dar care printr-o întâmplare nu au mai ajuns să fie văzute de publicul larg.
„În 1986, Asociaţia Mondială a Caricaturiştilor Profesionişti mi-a încredinţat un portofoliu, să-l duc personal în Polonia. Am luat cu mine lucrările însă nu am mai apucat să le expun şi am zis că le ţin până voi deschide un muzeu în România. O să aveţi acest prilej, să vedeţi tot portofoliul care există în lume