Presiunea este mare, deoarece se apropie un nou moment în care Grecia aşteaptă banii de la troika finanţatoare, compusă din Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană. Ca de obicei, Grecia nu şi-a făcut temele. Nici nu are cum. Problemele sale se complică pe zi ce trece. Economia sa, destul de dependentă de fluxul turistic care s-a subţiat, se adânceşte în recesiune. Scăderea economiei aduce bani mai puţini către un buget nesătul ca o gaură neagră. Grecia aşteaptă tranşa de la FMI pentru a-şi achita facturile de salarii şi de pensii.

Între timp, piaţa financiară pariază pe declanşarea operaţiunilor de restructurare a datoriilor, ceea ce ar echivala, în ochii agenţiilor de rating şi ai investitorilor, cu o intrare în incapacitate de plată.

Dar adevărata problemă, şi primejdie, totodată, este aceea că, odată cu căderea Greciei în faliment temporar, ochii investitorilor s-ar roti instantaneu către celelalte membre ale celebrului grup semifalimentar de ţări aflate în periferia mediteraneană a Europei, cunoscut sub acronimul PIIGS. Portugalia şi Irlanda sunt victime imediate ale unui faliment elen. Italia şi Spania par mai greu de digerat, însă economiile lor pot fi puse la podea într-un război între pieţe şi Trezoreriile lor. Cu alte cuvinte, nici Italia şi nici Spania nu vor mai putea împrumuta bani ieftini pentru a-şi finanţa cheltuielile şi ar intra astfel într-o spirală a neîncrederii totale. Desigur, Italia are o experienţă îndelungată în gestionarea datoriei, are scadenţe de plată relaxat de îndepărtate, însă va trebui să evite pieţele financiare cu o dibăcie rară. Pentru asta va trebui să-şi taie cheltuielile în următorii ani şi să funcţioneze cu un surplus bugetar, din care să poată plăti şi scadenţele imediate ale datoriilor. Exact acesta a fost motivul pentru care politicienii italieni şi-au asumat un nou şi sever