Conducătorii auto au fost opriţi în urma unor controale efectuate, ieri, de poliţiştii de la Circulaţie.
Primul şofer a fost tras pe dreapta în Predeal, în jurul orei 14.15. Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest şi a rezultat că bărbatul avea o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Câteva ore mai târziu, la 23.40, în Râşnov, poliţiştii au depistat un localnic de 32 de ani, aflat la volan cu o alcoolemie de 0,91 mg/l. Şoferii au fost conduşi la spital pentru recoltarea de probe biologice.
De asemenea, ieri la ora 17.45, pe raza stațiunii Bran, a fost depistat un localnic de 57 ani, care conducea un autoturism, fără a avea permis de conducere.
Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: