Ce se întâmplă când un fost şef de stat vrea să se adreseze aleşilor unui neam şi, cu această ocazie, neamului însuşi? Într-o ţară civilizată, în care istoria e preţuită la adevărata valoare, indiferent cine se află la putere, un fost conducător devine un simbol.

Şi, ori decâte ori apare în public, primeşte onorurile cuvenite. Unui fost preşedinte i se spune în continuare "domnule preşedinte" şi după ce-şi termină mandatul sau mandatele.

La fel, unui fost ministru. Nu mai vorbesc despre ambasadori, pentru că rangul diplomatic e mai degrabă un grad decât o funcţie. În fond, respectul arătat unui „fost" ţine de cutumă, protocol şi etichetă, dar arată şi o anumită continuitate la cârma societăţii şi a instituţiilor.

Unui cap încoronat nu-i poţi lua însă calitatea printr-un simplu prefix: Regele rămâne rege chiar dacă nu mai are un regat peste care să domnească. Fapt cu atât mai valabil în cazul României unde monarhia constituţională a fost înlocuită cu o "republică populară" în urma samavolnicei ocupaţii sovietice. Majestatea Sa nu a renunţat de bunăvoie la tron, aşa cum bine remarca prin '90 vocalul (pe atunci) monarhist Gabriel Liiceanu. Ca atare, să-l numeşti "ex-rege" nu este doar o impoliteţe, ci şi o falsificare a adevărului istoric.

Bun, o să vă-ntrebaţi, ce-are a face apelativul adresat ultimului Suveran al României cu "cestiunile arzătoare, la ordinea zilei", cum ar zice Nenea Iancu? Are, căci actualii conducători perseverează în afronturile aduse Regelui Mihai. După recenta mojicie a preşedintelui Traian Băsescu de a-l cataloga drept "slugă la ruşi", a venit rândul parlamentarilor pedelişti să-şi dea măsura nesimţirii.

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au respins, luni, propunerea liberalilor de a organiza o şedinţă solemnă cu prilejul zilei de naştere a Majestăţii Sale.

Argumentul i