Fără un Traian Băsescu atât de activ în câmpul politic, aţi fi făcut acest pas?

Nu. Dar nici el.

Apropo, sunteţi acuzat că i-aţi scris „ode lui Traian Băsescu“ şi că, de fapt, continuaţi să o faceţi. De ce?

Serviciu contra serviciu. El a pus piedică trupei care pregătea, aici, o Ucraină cu mititei, eu am adulmecat şi am semnat. Ideea cu odele vine de la cetăţeni care se aşază, încă de dimineaţa, în fruntea stenogramelor. Cireada se încarcă de ordinele telefonate ale patronilor şi scuipă în direcţiile indicate. Independenţa acestor militanţi antiodă e remarcabilă: uneori presimt singuri ce vrea stăpânul şi se descurcă fără indicaţii.

Unde vă aflaţi ca plasament ideologic-doctrinar? Unde vă aşezaţi cu mâna dvs., ca să zic aşa?

În cărţi, la dreapta. În realitate, în realitate. Am înghiţit ambulatoriu, prin trenuri, săli de lectură şi avioane, câteva biblioteci. Marfă de calitate: Hayek, Tocqueville, Spengler, Conquest şi atâţia alţi incorecţi sau inactuali. Când am aterizat, am înţeles o zicere uitată a lui R. Aron, care mărturisea că, înainte să execute în editoriale un ministru sau un lider de partid, încerca să se pună în faţa decizei pe care o luase sau o refuzase victima. Mica precizare a lui Aron m-a urmărit 20 de ani. N-am înţeles-o. Mi s-a părut, chiar, o cedare. Abia după ce am început să cunosc viaţa politică şi personajele ei ca realitate umană profundă şi contradictorie, am renunţat la schematismul rarefiat al doctrinelor. Ideologia e o amantă devastatoare, deşi trebuie spus că palmaresul criminal al ideilor politice vine din prea puţine, nu din prea multe cărţi citite. Nazismul german a fost clădit, într-o societate ultraeducată, de un frustrat rău educat. Comunismul originar-sovietic a fost dezvoltat de un semidoct ca Lenin şi desăvârşit de un demon abil şi anticerebral ca Stalin. Argumentul lor câştigător a fost muntele de ca