Unii au numit telegramele Wikileaks bârfe diplomatice irelevante, alţii bombe cu ceas care pot pune în pericol relaţii interstatale şi vieţile unor oameni care apar cu nume şi prenume drept sursele de informaţii ale Statelor Unite. Nu au fost puţini nici cei care, precum Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, au pus la îndoială autenticitatea lor, în condiţiile în care nici măcar SUA nu s-au dezis vreodată de ele.
Aceste documente diplomatice, aşa numitele "telegrame", conţin mult zgomot de fond irelevant. Multe sunt dări de seamă, simple procese verbale, altele sunt păreri ale unor personaje pe care americanii le-au considerat demne de a fi ascultate într-o anume ţară. Mai presus de toate, constituie bucăţi de realitate filtrată prin ochii, minţile şi urechile unor oameni: diplomaţii americani.
Totuşi, ele dau măsura unor stări de moment şi ale unor discuţii ascunse de ochii publicului, care au făcut de-a lungul anilor să se învârtă lumea. Sunt o gaură a cheii prin care un ochi avizat poate să înţeleagă mai multe.
În cazul "explozivei" telegrame din care câteva televiziuni de ştiri au înţeles, în exclusivitatea lor născută din hămeseală, că România a fost la un pas de război cu Rusia în 2008, Gândul a titrat exclusiv, onest şi cât se poate de aproape de realitatea pe care ambasadorul SUA de atunci, Nicholas Taubman, a perceput-o din partea preşedintelui român: "Traian Băsescu a transmis SUA că ia în calcul un conflict militar România-Rusia în Transnistria".
Pentru cei care cunosc împrejurările, tertipurile şi manipulările prin care, în noaptea de 7 spre 8 august 2008, Rusia a invadat militar Georgia, sub pretextul că îşi apără trupele de menţinere a păcii din Osetia de Sud, îngrijorarea lui Traian Băsescu a fost cât se poate de întemeiată şi de bine documentată.
Dacă pui Trasnistria şi trupele ruseşti de menţinere a păcii
