În cadrul emisiunii \"Poveştiri adevărate\", postul Acasă TV porneşte campania \"Durerea nu este iubire\". Coprezentatorul îşi dezvăluie traumele.
Pentru că în România nu există o lege specială, în familiile din ţara noastră au loc abuzuri de neimaginat. În jur de 800.000 de femei declară anual că suportă, în mod frecvent, violenţa în familie sub diferite forme. Dureros este că sute de mii de copii susţin că asistă deseori la scene violente între părinţi şi că au fost martorii insultelor şi injuriilor în familie. În încercarea de a pune capăt acestor abuzuri, postul Acasă TV demarează azi, ora 16.30, campania "Durerea nu e iubire".
Telespectatorii pot semna petiţia prin care susţin promulgarea unei legi speciale împotriva violenţei pe site- ul www.acasatv.ro, pe pagina durereanuesteiubire.acasatv.ro.
Viaţa bate filmul
În prima ediţie, Mircea Solcanu, coprezentatorul "Poveştirilor de noapte", a acceptat să povestească, în exclusivitate, despre drama trăită în copilărie. Încă de la o vârstă fragedă, el a fost martorul abuzului şi violenţelor la care a fost supusă mama lui.
"Mama a sărit pe geam... Ăla a fost cel mai urât moment din toate bătăile, acela când ea a sărit pe geam. Din momentul în care el a început s-o bată, eu nu i-am mai spus tată, i-am spus Solcanu... Îmi amintesc că încă mai aveam pătuţ din acela cu grilaje, deci aveam cam 4 ani. Ştiam ce urmează după felul în care venea acasă. Ne uitam pe geam când urma să vină şi, în funcţie de clătinătură, ştiam dacă va fi scandal sau nu. Cum urmăresti prognoza meteo, aşa stăteam eu şi sora mea la geam şi ştiam dacă va fi sau nu bătaie", îşi aminteşte Mircea.