Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Herea se disculpă! "Nu l-am călcat pe Grigore"

Publicat in Pro Sport, marți 20 septembrie 2011 ·

După un meci bun la Tel Aviv, Ovidiu Herea a început promiţător şi partida cu Dinamo. În minutul 43 a primit însă un cartonaş roşu după o contră cu Dragoş Grigore şi acum îl aşteaptă probabil două etape de pauză.

Ovidiu, ca şi anul trecut, iar te-ai lipit de "roşu" când treceai printr-o perioadă bună…

Da, dar şi de data aceasta cred că a fost nemeritat. Nu l-am călcat pe Grigore pe genunchi, ci doar l-am lovit uşor cu vârful piciorului. Toată greutatea mea a fost pusă pe pământ, unde călcasem cu călcâiul. Dovada este faptul că dinamovistul n-a avut nicio zgârietură, ci a intrat imediat înapoi în meci. Dacă îl călcam, aşa cum s-a crezut, Grigore nu mai putea să continue.

Crezi că ar fi arătat altfel meciul cu tine pe teren?

Nu neapărat cu mine pe teren, ci 11 la 11 sigur ar fi arătat altfel. Eu cred că, dacă nu jucam în inferioritate, am fi marcat până la urmă şi am fi câştigat meciul. Aşa, cu om în minus, nu s-a mai putut, a trebuit să ne apărăm bine şi să fim mulţumiţi cu un punct.

Cât de afectat eşti? Probabil vei sta două etape.

Sunt foarte supărat, iar după meci n-am vorbit cu nimeni. Abia aştept să văd câte etape voi fi suspendat! Dacă mă gândesc însă mai bine, chiar dacă primeam doar "galben", stăteam cu CFR pentru cumul de cartonaşe.

Te-a certat cineva pentru că ai fost eliminat?

Nu, dimpotrivă, am fost încurajat. Dragoş Grigore a intrat mai neglijent decât mine şi, dacă nu mă apăram, eu eram cel accidentat!

3 cartonaşe roşii a încasat Ovidiu Herea la Rapid în ultimele două sezoane, mai multe decât cuplul de fundaşi centrali Marcos Antonio - Glauber

După un meci bun la Tel Aviv, Ovidiu Herea a început promiţător şi partida cu Dinamo. În minutul 43 a primit însă un cartonaş roşu după o contră cu Dragoş Grigore şi acum îl aşteaptă probabil două etape de pauză.

Ovidiu, ca şi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 41 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Cel puţin 50 de morţi, copii dispăruţi şi case distruse. Ce se ştie până acum despre inundaţiile devastatoare din Texas - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 51 de persoane, inclusiv 15 copii, au murit în urma inundaţiilor din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale. Echipele de căutare şi salvare sunt încă într-o cursă contracronometru pentru a găsi 27 de copii dispăruţi de la

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°