În urmă cu un an, marele muzician mărturisea în paginile Gazetei pasiunea sa pentru "o artă ca fotbalul"
S-a mai dus un "frumos nebun"! Johnny Răducanu s-a stins ieri, la vîrsta de 79 de ani, în urma unui stop cardiac. "La înmormîntarea mea vreau să vină cîini, pisici şi doi-trei oameni!", le-ar fi declarat el apropiaţilor. Gazeta vă oferă ocazia unui altfel de rămas-bun, reluînd fragmente din inteviul acordat de muzician lui Cristian Geambaşu.
- Maestre, cum v-aţi apropiat de lumea sportului?
- Bătrîne, am jucat hochei la Cluj şi eram un fundaş de o sută de ori mai bun decît Ţiriac. Am fost şi campion la nataţie, la 800 metri liber. Şi un spatist trăsnet! Mi-a plăcut şi rugby-ul, intram în linia a treia, dar m-am lăsat repede de sportul ăsta, că-mi nenoroceam mîinile şi nu puteam risca, la contrabas.
- Înseamnă că sportul v-a ajutat mult în devenirea dumneavoastră ca artist?
- Toată energia pe care am avut-o ca instrumentist venea din sport. Dacă nu făceam mişcare, clacam de mult timp! Şi acum sînt bolnav de diabet, am cinci by-pass-uri, am ajuns paradit rău, dar mănînc îngheţată. Asta e, încă mai am energie de la natură!
- Ce campioni v-au umplut tinereţea de suporter?
- Generaţia mea e cea cu Di Stefano, Kopa, Fontaine, Iaşin. Omule, eu i-am văzut jucînd pe băieţii ăştia, iar cu unii am fost şi prieten. De acolo a pornit slăbiciunea mea pentru fotbal. Şi i-am iubit pe toţi cei care au avut o nebunie pentru o artă ca fotbalul! I-am iubit pe cei la care talentul era amestecat cu inteligenţa. Altfel, nu funcţionează lumea!
- Cornel Dinu era un apropiat al artiştilor.
- Toţi erau băieţi drăguţi. Pe Dinu am văzut acum că îl strigă unii la mişto "Profesorul". Băi găinarilor, e profesor faţă de voi, care nici nu ştiţi să vă iscăliţi, nenorociţilor! Dinu e o persoană importantă, domne! Las
