Şefii lui Dinamo au găsit sursa răului la casa de bilete
Suporterii sînt de vină, au stabilit şefii din Ştefan cel Mare. Suporterii sînt de vină pentru că “Dinamo a pierdut atîtea campionate”. Sînt de vină şi cînd vin, şi cînd lipsesc din tribune.
În termeni de business, e ca şi cum ai acuza clienţii că nu-ţi cumpără marfa. E ca şi cum ai acuza capitalismul că-ţi sabotează afacerea. În termeni de artele spectacolului, publicul e de vină pentru că actorii joacă slab, piesa e proastă, iar decorurile stau să cadă peste toată înjghebarea cu pretenţii de hegemonie.
Tu, şef de club, să pui pe umerii suporterilor responsabilitatea clubului reprezintă ultima limită a imposturii. Înainte de a arunca această mănuşă de sudor în galerie, Badea, Borcea şi compania ar trebui să înşire toate soluţiile pe care le-au încercat pentru a redresa relaţia cu fanii. Au modernizat stadionul şi spectatorii tot n-au venit, au construit un stadion nou şi spectatorii s-au făcut că nu-l observă. Au cumpărat jucători noi, pe bani grei, cu cărţi de vizită serioase, dar fanii le-au întors spatele. Au adus un antrenor cu experienţă la echipă. Au păstrat jucătorii de valoare. Au clarificat relaţiile cu Ministerul de Interne. Au venit cu o strategie pe termen lung pentru club.
Nu s-a întîmplat nimic din toate acestea. Nu din vina suporterilor.
Dinamo a ratat grupele Europa League, o perioadă, fanii au dreptul să fie supăraţi. Semn că le pasă. Tribunele sînt singura porţiune din club care s-a schimbat. Oamenii au plecat, ca protest, apoi au plecat pentru că nu i-a chemat nimic înapoi. Iar ultima manevră, “Ciobotariu n-a avut curaj să atace” fără aplauze, nu e chiar cel mai bun “cîrlig” pentru plătitorii de bilete.
De unde atîta uimire? De unde reacţia de surpriză vehementă din lojă?
Conducerea lui Dinamo culege exact ceea ce a semănat. Nici măsuri de securitate,