Nu cred că se îndoieşte cineva că Sebastian Lăzăroiu este un remarcabil analist politic. Prestaţia sa ca ministru al Muncii a fost prea scurtă ca să poată fi evaluată în vreun fel. Ceea ce se reţine, însă, cu precădere este modul tranşant şi corect de a pune problema. Un mic exemplu: este normal ca o familie cu un tractor în curte şi două automobile la poartă să primească ajutoare sociale?

Acest tip de întrebare provoacă mai multe răspunsuri, în funcţie de care se poate distinge între un politician şi un ne-politician. Politicianul, chiar dacă admite întrebarea, nu formulează niciodată un răspuns. Ne-politicianul formulează întrebarea şi răspunde rapid la ea. Dacă răspunde cu "Da", ne-politicianul nu are vocaţie civică, fiind predispus la un soi de dans al semnificaţiilor, care să-l aşeze mereu în zona simpatiilor de tot felul. Dacă răspunde cu "Nu", ne-politicianul are vocaţie civică, deoarece nu admite să denatureze un adevăr care, în simplitatea lui, poate fi înţeles de oricine.

Sebastian Lăzăroiu pune întrebările corect şi răspunde la ele tot corect. Este, într-o primă consideraţie, ceea ce am numit un ne-politician cu vocaţie civică. Pe de altă parte, Sebastian Lăzăroiu are un instinct al predicţiilor politice la care mulţi politicieni cu experienţă nici nu visează. Mai mult, Sebastian Lăzăroiu a fost primul care a definit, cu curaj, rolul politic major pe care trebuie să-l joace un ministru. Şi peste toate acestea, a prefigurat cu oarecare precizie şi mişcările spectaculoase pe care România trebuie să le facă pentru a supravieţui într-o lume în plină transformare.

Aşadar, după demiterea lui de către Emil Boc, a luat naştere Asociaţia Blogary, o mişcare care se declară inspirată de viziunea de centru-dreapta a lui Sebastian Lăzăroiu. Printre membrii fondatori se numără şi Mihail Neamţu, un om cu convingeri creştin-democrate, care meri