Albert Einstein spunea că, dacă o idee nu pare trăsnită la prima vedere, atunci nu are şanse să se impună. Probabil pe acest motto s-au bazat şi jurnaliştii de la The Independent, care au realizat un top al celor mai trăsnite 20 de invenţii din istorie, care nu au devenit însă realitate.
1. Rachete ghidate de porumbei călători. În 1941, unui cercetător american i-a venit ideea că Hitler ar putea fi învins cu ajutorul porumbeilor. Omul de ştiinţă spunea că porumbeii puteau ghida o rachetă către ţintă lovind ecranul unui radar. Conform cercetătorului, porumbeii loveau ecranul, cu ciocul, de 10.000 de ori în 45 de minute. Sistemul a fost considerat însă prea riscant.
2. Avioanele cu aburi. Doi cercetători britanici au avut ideea să creeze un avion care să funcţioneze pe principiul dirijabilelor. Cei doi susţineau că maşinăriile puteau transporta 12 pasageri pe o distanţă de 1.600 de kilometri. Totuşi, cea mai lungă distanţă parcursă de invenţia celor doi a fost de doar nouă metri.
3. Raza diabolică. Inspirat din "Războiul lumilor", al lui H. G. Wells, un inventator britanic a creat o replică a razei diabolice. Deşi guvernele Marii Britanii şi Franţei au părut interesate să cumpere invenţia, aceasta a eşuat şi nu a reuşit, în timpul testelor, decât să aprindă un bec şi să oprească funcţionarea unui motor mic.
4. Mobila din beton. Deşi a dat lovitura cu becul, telegraful şi razele X, Thomas Edison a avut şi idei proaste. După ce a achiziţionat o fabrică de beton, inventatorul s-a apucat să creeze diverse piese de mobilier din acest material, dar ideea lui nu a avut succes.
5. Turnul Eiffel din Londra. În 1889, când Turnul Eiffel a fost terminat, englezii au început să fie invidioşi, astfel că un britanic patriot a început să construiască o replică a acestuia. Costurile uriaşe ale construcţiei l-au determinat însă pe iniţiatorul proiectului să