În toate cursele lungi există momente în care vrei să renunţi. Uneori poţi trece peste un astfel de moment, alteori, nu.

Duminică mai aveam şase kilometri ca să termin cursa de 36 pe care mi-o programasem. Dar a fost un moment în care frica mi-a învins voinţa.

Avusesm un ritm bun, dar după 24 de kilometri mi-a fost cald. După ce am terminat a cincea tură de Herăstrău (30 de kilo) m-am oprit. Mi-a părut foarte rău, atât de rău încât am decis ca duminica viitoare să încerc din nou.

Sunt bucuros că nu am suferit după, că nu m-am accidentat, dar mi-e teamă că n-am reuşit să alerg 36 de kilometri.

Orice maraton începe cu o mare teamă. Posibilitatea că nu poți să-l duci la bun sfârșit. Nu contează câte ai alergat înainte, ce experiență ai, cât de antrenat ești. Nimic nu contează, pentru că în mod sigur vei trece printr-un moment în care rămâi singur cu frica.

E acel moment în care trebuie să-ți învingi teama și neîncrederea care se află în tine și să ai puterea să alergi mai departe.

Atunci, în acel moment, nu mai contează cât de tare alergi, nu mai contează decât să reușești să nu te oprești. Și e dificil. Până acum, în opt curse am reușit să-mi înving demonii, dar de fiecare dată sunt surprins când pe la kilometrul 35 descopăr că sunt tot acolo.

Mai sunt mai puțin de trei săptămâni până la marea cursă de la Bucureşti şi am emoţii. Mi-am propus să alerg sub 3 ore 40 de minute. M-am înscris și mă pregătesc pentru o nouă întâlnire cu demonii.

Știu că va veni un moment în care nu va mai conta nimic, voi fi împresurat de durere și voi încerca doar să-i rezist.

În toate cursele lungi există momente în care vrei să renunţi. Uneori poţi trece peste un astfel de moment, alteori, nu.

Duminică mai aveam şase kilometri ca să termin cursa de 36 pe care mi-o programasem. Dar a fost un moment în care frica mi