Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 septembrie - Ziua Internaţională a Informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică

Publicat in Romania Libera, marți 20 septembrie 2011 ·

De Ziua Internaţională a Informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică, grupurile de pacienţi şi profesioniştii în sănătate fac un apel la solidaritate pentru îmbunătăţirea accesului pacienţilor la mijloacele de diagnostic, tratament şi îngrijire.

Ziua de 22 septembrie 2011 este foarte specială pentru pacienţii afectaţi de leucemia mieloidă cronică (LMC), o formă rară de cancer al sângelui ce a jucat un rol esenţial în dezvoltarea medicinii personalizate în domeniul cancerului. Pentru prima dată, grupuri de susţinere a pacienţilor de pe toate continentele vor aniversa la această dată „Ziua Internaţională a Informării cu privire la LMC".

Data nu a fost aleasă întâmplător; ea simbolizează modificarea genetică a cromozomilor 9 şi 22, cauza LMC.

Cu sprijinul The Max Foundation, Alianza Latina şi International CML Foundation, organizaţiile de pacienţi din cadrul Reţelei de Susţinători ai Pacienţilor cu LMC din 49 de ţări fac apel la îngrijitori, cadre medicale, autorităţi de stat şi industria farmaceutică să colaboreze pentru facilitarea accesului la timp la mijloacele de diagnostic, tratament şi îngrijire.

"Faptul că aceste organizaţii de pacienţi au acum ocazia să se unească şi să lucreze împreună este o realizare importantă şi un mare pas înainte" spune Pat Garcia-Gonzalez, director executiv la Fundaţia Max. . Faptul că astăzi ne adresăm pe o „singură voce" este o reală împlinire şi un mare pas înainte. Este un apel important pentru îmbunătăţirea stării persoanelor ce trăiesc cu LMC în toată lumea", adaugă Pat Garcia-Gonzalez, director executiv al The Max Foundation.

Mai sunt însă multe de facut. Aproximativ 20% dintre pacienţii cu LMC nu răspund la tratament sau manifestă efecte secundare foarte puternice. În plus, nu s-a găsit încă un remediu definitiv, astfel încât apar recăderi la un timp destul de scurt după terminarea tratamentu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 30 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 31 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Timiş: Un bărbat a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

News.ro acum 42 minute
Un bărbat de 44 de ani, care era cioban la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit, după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 29 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°