Articolul din noul Money Express:
Cei mai în vârstă dintre dumneavoastră ştiu ce era „Ştefan Gheorghiu“. O facultate pentru „cadre“ comuniste. De ce amintesc de acest model? Pentru că s‑ar putea să fie singurul care să rezolve o criză în politica românească.
Să începem cu clişeele: „Totul e politizat în România“? E adevărată afirmaţia? Nu în totalitate, dar e adevărată pe bucăţi. Inclusiv pe bucăţi din piaţa privată, unde tot guvernele numesc oameni, sau aranjează pieţele, sau servesc clienţi. E adevărat şi că mulţi din zona privată îşi asigură liniştea (controale mai puţine, contracte mai multe publice) cotizând electoral sau susţinând diverse chestiuni politice. E adevărat inclusiv că multinaţionalele colaborează uneori cu statul în obţinerea unor avantaje, spre dezavantajul angajaţilor lor (Codul Muncii). Deci, da, e cam politizată o bucată importantă din România.
Care e pasul al doilea firesc după ce un partid câştigă alegerile? Începe să‑şi răsplătească activiştii cei mai înverşunaţi, cotizanţii cei mai generoşi. Ce probleme apar? Păi avem situaţii în care oameni care lipesc afişe conduc direcţii de importanţă vitală în economia românească fără ca ei să aibă o pregătire minimă necesară. Soluţia? Depolitizarea, se spune imediat. Şi să aducem tehnocraţi. Visul tehnocraţiei în România rivalizează, cred, cu „the american dream“. De parcă în ţările vestice la care ne uităm cu atâta jind am vedea numai tehnocraţi în funcţii de decizie. Nu, sunt mituri păguboase, politica e inevitabilă, iar politizarea se va face şi ea mereu, indiferent cât de educaţi sau evoluaţi vom fi.
Există tendinţa de a răspunde la „politizarea e prea mare în România“ cu o deducţie deloc logică: să eliminăm politicul! Să aducem management privat!, iarăşi un îndemn de‑a dreptul comic (să mai amintesc de cei 10.000 de specialişti vehiculaţi în alte vremuri?).
C
