Atunci când un bărbat răceşte, acesta este acuzat că exagerează simptomele unei viroze respiratorii, dar oamenii de ştiinţă de la Universitatea Queen Mary, din Londra, au constatat că această afecţiune banală pare să îi afecteze mai mult pe bărbaţi decât pe femei.
Cercetătorii au descoperit că reprezentantele sexului feminin au de două ori mai multe celule albe în sânge, spre deosebire de bărbaţi, fapt care le face pe acestea să aibă un sistem imunitar mai puternic. Aşa că atunci când un bărbat simte nevoia să se întindă în pat încă de la primul strănut, acesta ar trebui crezut.
Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii britanici au injectat în organismul unor cobai, atât de sex feminin, cât şi masculin, diverse virusuri pentru a vedea cum reacţionează sistemul lor imunitar. "În urma acestui experiment am constatat că şoarecii de sex feminin aveau de două ori mai multe celule albe în sânge. Aceste rezultate ne-au surprins. Atunci când am început să cercetăm modul în care reacţionează celulele albe la contactul cu virusurile, am încercat să identificăm care dintre celulele sângelui sunt mai active pentru a distruge bacteriile", a declarat dr. Ramona Scotland, autorul cercetării.
Rezultatele studiului, publicate în jurmalul medical Blood, au arătat că sistemul imunitar al femeilor este mult mai activ decât cel al bărbaţilor, indiferent de bacteriile care atacă organismul acestora. De altfel, această teorie se poate aplica nu doar în cazul gripei sau a răcelii, ci şi a altor boli.
"Gripa bărbaţilor, considerată o glumă, pare fi adevărată. Aceştia resimt mai puternic simptomele oricărei boli decât femeile, deoarece sistemul lor imunitar nu funcţionează la aceaşi capacitate ca cel al femeilor", a precizat dr. Scotland.
5 metode naturale de a combate o banală răceală
Întărirea sistemul imunitar este esenţială pentru prevenirea or