Caracterizaţi foarte pe scurt, Munţii Tatra ating cele mai mari înălţimi din tot lanţul Carpaţilor şi se întind pe teritoriul a două state central europene: Slovacia şi Polonia.
Dacă ne îndreptăm însă atenţia asupra lor descoperim o serie de munţi încântători, nu atât de înalţi şi prăpăstioşi precum Alpii, dar mai sălbatici, cumva naturali în toată splendoarea lor aspră şi magnifică. Seamănă mult cu Carpaţii noştri, dar au unele particularităţi. Cei care i-au vizitat au rămas îndrăgostiţi de ei. Să vedem de ce...
Cei mai înalţi munţi din Carpaţi
Din punct de vedere geografic, munţii grupaţi sub denumirea generală de Tatra ocupă o suprafaţă de circa 750 kilometri pătraţi, dintre care cea mai mare parte pe teritoriul Slovaciei, unde se află şi cel mai mare pisc din Tatra, implicit şi din lanţul Carpaţilor: vârful Gerlach, care se înalţă până la altitudinea de 2.655 metri.
Cel mai înalt pisc din Tatra de pe teritoriul polonez este Rysy, cu ai săi 2.499 metri.
Sunt munţi formaţi în urma procesului natural de încreţire a scoarţei terestre; au o vârstă relativ tânără (pentru nişte munţi) şi sunt împărţiţi în două mari masive muntoase: Tatra de Vest (Zapadne Tatry, în slovacă), respectiv Tatra de Est (Vysoke Tatry).
Natura Tatrei, alături de nivelul relativ ridicat de accesibilitate pentru vizitare, fac din aceşti munţi o destinaţie favorită pentru cercetători şi turişti din toată lumea, în mod particular din Europa occidentală. Atât pentru Slovacia, cât şi pentru Polonia învecinată, Tatra a devenit regatul oficial al sporturilor de iarnă şi al turismului hibernal, în general. Cu ale sale 25 de piscuri care depăşesc 2.500 metri înălţime, Tatra, alături de piscurile cu înălţimi de valori apropiate din Carpaţii noştri, reprezintă singurele habitate alpine din întregul lanţ de 1.200 kilometri lungime al Carpaţilor.
Tatra se bucur