Deşi ameninţa de multă vreme „mă car, bă, mă car, mâine-poimâine n-o să mă mai vedeţi" nimeni nu putea să-l creadă pe Johnny Răducanu altfel decât nemuritor.

Era mereu prezent la mai toate marile evenimente culturale. Ultima dată a putut fi văzut la spectacolul lui Gigi Căciuleanu „Noche Bach", pe 4 septembrie, prilej cu care a şi pus la cale un proiect cu marele coregraf care-i era bun şi vechi prieten.

Pe numele său adevărat Creţu Răducanu, cel ce avea să reinventeze jazz-ul în partea noastră de lume s-a născut pe 1 decembrie, chiar de ziua României, 1931, la Brăila, într-o familie de lăutari: "Am un arbore genealogic plin de lăutari faimoşi. Bunicul din partea mamei, Stroe, era cel mai bun lăutar din Viziru şi toţi fraţii mamei erau muzicanţi, zic muzicanţi pentru că ei cântau cu toţii după note. Tata se trăgea din Petre Şolcanul Creţu, mare baladist, rob pe moşia lui Ipsilanti. Peste ani, când m-am apucat de muzică, bătrânii din familie au spus că aş avea har de la Dumnezeu şi că aş semăna cu Petre Şolcanul. Tatăl meu, Costică Cafeniu, a fost contrabasist foarte apreciat la vremea lui. Iar casa noastră era un mic Conservator, fiecare cânta în legea lui în câte o cameră," povestea Johnny într-unul din volumele sale de memorii.

Brăila, ţara lui Johnny

În ciuda faptului că era extrem de critic la adresa românilor, Johnny era în realitate un mare patriot. „Ţara lui Johnny", cum se numeşte una dintre cărţile sale autobiografice, are o capitală, Brăila interbelică, o lume cosmopolită, unde colegii de joacă se numeau Ion, Eros sau Iţic şi nimeni nu avea nici o problemă în privinţa asta. În ţara copilăriei lui Johnny, personaje principale erau lăutarul, covrigarul, pescarul şi bragagiul. E drept că şi şuţii se învârteau pe-acolo, dar până şi despre ei, Johnny avea cuvinte de oarece laudă. "Hoţii de pe vremea mea aveau o regulă: îi fu