Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveştile tragice ale fetelor din Bistriţa obligate să se prostitueze

Publicat in Adevarul, marți 20 septembrie 2011 ·

Pe rolul instanţelor bistriţene se află 28 de dosare trafic de persoane, în toate fiind vorba de femei care s-au prostituat. Cele mai multe cazuri au ca şi victime minore, fete care fie se prostituează în România şi sunt obligate să le dea banii iubiţilor lor, fie au fost amăgite să plece peste hotare cu promisiunea unor locuri de muncă onorabile.

Fiecare dintre dosarele aflate pe rolul instanţelor bistriţene şi care au ca obiect traficul de carne vie are zeci de victime. Cele mai multe dintre femei au căzut victime grupării interlope cunoscută sub denumirea de „Beclenari". Cazul în care sunt implicaţi fraţii Trandafir şi alţi prieteni de-ai lor este pe rolul instanţelor încă din anul 2008 şi se judecă încă. Soluţia este departe de a fi dată după ce dosarul a fost disjuns de mai multe ori, iar o parte a fost strămutat la Târgu Mureş. Mai mult, unul dintre principalii inculpaţi, Lucian Ulise Bîrta, este închis în Germania din martie anul acesta pentru tâlhărie şi trimiterea lui înapoi în ţară nu se poate face fără mandat european, au comunicat zilele trecute procurorii din Bayreuth(Germania) Cei trei fraţi care au constituit gruparea „Beclenarilor" au traficat începând cu 2002 zeci de femei atât în Spania cât şi în Franţa, Belgia şi Italia. Numărul victimelor este greu de stabilit pentru că unele au reuşit să scape şi nu au fost găsite de procurori. Mai mult chiar, niciuna dintre tinerele găsite de oamenii legii nu au dorit să se constituie parte civilă fiindu-le în continuare frică de cei care le-au obligat să se prostitueze. Istorii traumatizante În cazul multora dintre victimele grupării , acceptarea practicării prostituţiei a venit doar după bătăi crâncene şi ameninţarea cu moartea a rudelor rămase în ţară. Ioana Kiss, o mamă cu doi copii dintr-o comună din zona de câmpie a judeţului a ajuns în august 2004 în Spania , cu promisiunea că va lucra într-un ba

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°