- Istoric - nr. 871 / 20 Septembrie, 2011 Fapte ce nu pot fi prescrise! Recitesc o carte pe care mi-a oferit-o istoricul maramuresean Aurel Vaida: "Martirii Lapusului” (5 decembrie 1918), aparuta spre toamna anului 2008, cuprinzand si cercetari care au fost trecute sub tacere, spre a sluji astfel interese politice ale vremii. O carte care readuce in memorie pana si uitatele spanzuratori care au pus capat luptelor romanilor pentru libertate din timpul Revolutiei Romane din Ardeal, din anii 1848/1849. Spanzuratori-cimitire, unde si-au gasit sfarsitul prin streang oameni vinovati doar ca nu acceptau sa-si vanda nici natia, nici limba, nici religia. Cele ridicate in Tara Lapusului, la Boront, pe Dealul Cornilor, sau pe Dealul Ursoii de la Rohia si cate altele pe care "rabojul” vremii le-a sters! Memoria vie n-a dat uitarii nici vremea razboiului, cand, vreme de cinci ani, romanii din Lapus au fost trimisi in masa pe front, unde au devenit carne de tun. Ei n-aveau etnia recunoscuta. Erau, pentru Imperiu, un fel de paria! Etnie neoficiala... Au trecut peste vama anilor patru, poate cinci generatii, dar vestea sosita de la Budapesta, la cateva zile dupa acel inaltator 18 octombrie 1918, mai are reverberatii. In Parlamentul Ungariei, se inscrisese la cuvant si deputatul Alexandru Vaida-Voevod. Dar ce surpriza! El n-a abordat un subiect la ordinea zilei, ci a dat citire unei Declaratii care a uluit Parlamentul: "...Natiunea romana din Ardeal si Ungaria doreste (...) si reclama pentru ea dreptul ca, libera de orice inraurire straina, sa hotarasca singura asezarea ei printre natiunile libere, precum si stabilirea legaturilor de coordonare cu celelalte natiuni libere (...) Natiunea romana, care traieste in monarhia austro-ungara, asteapta si cere, dupa multe suferinte de veacuri, afirmarea si valorizarea drepturilor nestramutate si inalienabile, in deplina viata nationala”...