Europenii care preferă să bea bere acasă, în faţa televizorului, şi nu într-un bar sunt "responsabili" pentru tăierea a 260.000 de joburi din UE, arată un studiu al Ernst & Young citat de Huffington Post.
Producţia de bere din UE a scăzut cu 6%, între 2008 şi 2011, iar consumul a scăzut cu opt procente, în aceeaşi perioadă. Scăderea a determinat tăierea a 260.000 de locuri de muncă, arată cercetarea.
Chiar dacă perioada declinului se suprapune crizei economice, autorii studiului spun că există şi alte motive pentru scădere. Consumatorii preferă berile ieftine în locul celor scumpe şi le beau acasă în loc să iasă în baruri.
Aşa se poate explica de ce şomajul în toate domeniile de activitate a scăzut, în UE, cu 2%, în timp ce în industria berii şi cele conexe - cu 12%.
Deşi schimbările din comportamentul consumatorilor de bere ar putea să nu-i intereseze prea tare pe economiştii din Europa, autorii cercetării spun că impactul este mai mare decât se credea. Astfel, Ernst & Young estimează că pierderile din acest sector, la nivelul întregii Uniunii Europene, sunt similare celor înregistrate în Finlanda, în toate domeniile.
Întâmplător sau nu, ţările cu cele mai mari probleme economice din Europa sunt şi cele mai lovite de pierderile din industria berii. Asta pentru că, înainte de criză, în Grecia, Irlanda, Spania şi Portugalia, 60% dintre beri erau consumate în baruri. Spre deosebire, în ţările baltice majoritatea oamenilor beau bere acasă.
Europenii care preferă să bea bere acasă, în faţa televizorului, şi nu într-un bar sunt "responsabili" pentru tăierea a 260.000 de joburi din UE, arată un studiu al Ernst & Young citat de Huffington Post.
Producţia de bere din UE a scăzut cu 6%, între 2008 şi 2011, iar consumul a scăzut cu opt procente, în aceeaşi perioadă. Scăderea a determinat tăierea a 260.000 de locuri de muncă, arată cercet