* (Interviu cu Vasile Marius Crişan - directorul general al Companiei Naţionale "Romarm" SA)
Reporter: La începutul lui octombrie veţi prezenta Guvernului strategia de restructurare a "Romarm" pentru a fi aprobată. Ce vizează această strategie?
Vasile Crişan: Strategia CNR SA vizează reconfigurarea structurii companiei şi redimensionarea capacităţilor de producţie, pornind de la nevoile de înzestrare ale armatei şi cerinţele pieţei externe, în vederea transformării companiei într-o entitate cu un management flexibil şi o activitate viabilă şi profitabilă. Am în vedere o serie de măsuri pe termen scurt şi mediu, măsuri cu efect în reducerea arieratelor, dezvoltării obiectului principal de activitate şi creşterii cifrei de afaceri. Pe plan organizatoric, aceasta va avea în componenţă cinci divizii constituite pe specificul producţiei: armament, muniţie şi echipamente pentru infanterie, artilerie şi vehicule blindate, rachete, pulberi şi explozivi. Nu excludem parteneriate şi consolidări la nivel naţional, care să creeze acea masă critică necesară negocierilor internaţionale şi, acolo unde este cazul, chiar privatizarea.
Reconfigurarea actualelor capacităţi de producţie va fi susţinută de investiţii în direcţia capabilităţilor definite la Bruxelles ca revenind României, toate acompaniate de un re-engineering al principalelor procese. Bineînţeles că ar fi de dorit să existe şi o lege a industriei de apărare care să dea omogenitate demersurilor noastre.
Reporter: Cum este structurată în prezent compania?
Vasile Crişan: Acum, CNR are în subordine 15 filiale producătoare de tehnică militară, răspândite pe tot teritoriul ţării. Programul de restructurare pe care l-am întocmit vine să potenţeze competitivitatea produselor noastre corelat cu o redimensionare judicioasă, dar va fi foarte greu de implementat în absenţa unei legi a industriei de ap