Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Israelul aşteaptă susţinerea României la ONU

Publicat in Adevarul, miercuri 21 septembrie 2011 · ·

Israelul se aşteaptă ca România să-i susţină cauza la ONU, unde se discută cererea de aderare a statului palestinian la Organizaţia Naţiunilor Unite, ca membru cu drepturi depline, „nu pentru evrei, nu pentru palestinieni, ci de dragul procesului de pace“.

Declaraţia a fost făcută, ieri, la Bucureşti de Ambasadorul Israelului în România, Dan Ben-Eliezer. „Nu o să spunem Guvernului României cum să voteze (în cadrul Adunării Generale a ONU - n.r.). Dacă se va ajunge la vot, aşteptările de la România sunt aceleaşi cu cele pe care le am de la celelalte ţări pe care le considerăm bune prietene", a adăugat diplomatul israelian, precizând că Israelul şi România au aceeaşi viziune în chestiunea palestiniană.

„Nu e un secret, a fost evocat de premierul Emil Boc, de preşedintele Băsescu (...) că România susţine negocierile între cele două părţi şi le invită la o discuţie faţă în faţă", a declarat Dan Ben-Eliezer.

Soluţia: negocierile directe

El a afirmat că declararea unilaterală a statului palestinian, pentru care preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, face astăzi demersuri oficiale la ONU, este un act prematur, care nu este conform cu dreptul internaţional, cu tratate internaţionale pentru pace sau cu acordurile existente între Israel şi palestinieni.

„Ştiu că drumul spre pace va fi unul lung şi dificil. (...) Israelul nu se opune statului palestinian. Israelul vrea o coexistenţă paşnică alături de un viitor stat palestinian, dar acesta poate fi atins numai prin discuţii directe. Mai întâi de toate, acţiunile unilaterale nu vor duce la pace, ci vor complica orice proces de pace. Baza pentru orice proces de pace este de negociere", a susţinut ambasadorul statului Israel la Bucureşti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum o ora
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Crimă teribilă în SUA – o româncă a fost ucisă brutal! Principalul suspect, propria fiică adoptivă

Ziua Constanta acum o ora
O crimă înfiorătoare zguduie atât Statele Unite, cât și România: o femeie de origine română, implicată în cauze umanitare, a fost ucisă cu brutalitate într-o casă de vacanță din Washington, SUA. Și mai tulburător este faptul că principalul suspect e

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 4 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 47 minute
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Partidul Democrat anunţă că se va dota cu un „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administraţiei Trump

G4Media acum o ora
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat de la revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacţioneze „în timp real” la „minciunile” administraţiei Trump, relatează AFP, c

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 4 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum o ora
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Superliga - play-off: CFR Cluj - CS Universitatea Craiova, scor 2-0

News.ro acum 47 minute
Echipa CFR Cluj a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea CS Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a treia din play-off-ul Superligii. Mohammed Kamara a deschis scorul în minutul 22, după o combinaţie cu Simao Rocha, pentr

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 8 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

-2°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
Iasi
acum

lun.

-2°/5°
mar.

-2°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°