Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada Bucureşti-Ploieşti are numai 20 de kilometri asfaltaţi, deşi ar trebui să fie gata în decembrie

Publicat in Antena 3, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Autostrada Bucureşti-Ploieşti, care ar trebui să fie gata în decembrie, are doar 20 de kilometri asfaltaţi din cei 62. Reporterii ziarului Libertatea au "vizitat" autostrada din avion, iar veştile pentru cei care sperau că de Revelion vor merge la munte măcar jumătate din drum pe o şosea modernă nu sunt foarte bune.

Reporterii ziarului Libertatea au analizat stadiul lucrărilor la Autostrada Bucureşti Ploieşti din elicopter. Concluzia? Doar 20 de kilometri din cei 62 sunt asfaltaţi. Asta deşi în 2009, Radu Berceanu promitea că până la finele lui 2010 autostrada va fi gata.

Termenul de finalizare s-a tot prelungit, iar în vizita din luna august de pe şantier, Traian Băsescu dădea ca sigură data de 31 decembrie 2011 pentru finalizarea tronsonului Bucureşti-Ploieşti.

Singura zonă în care lucrările sunt la zi este cea de la centura Ploieştiului până în localitatea Moara Vlăsiei. Restul este şantier în toată regula, fără niciun petic de asfalt.

În condiţiile în care din 2006 până acum s-au construit doar cei 20 de kilometri, este greu de crezut că autostrada va fi gata la începutul iernii, dat fiind faptul că există zone unde şantierul pentru poduri şi pasarele este abia la început.

Dacă totuşi autostrada va fi gata la timp, bucureştenii vor fi nevoiţi să ajungă mai întâi la centură, pentru că porţiunea dintre intrarea în oraş şi şoseaua de centură este încă în stadiul exproprierilor. Până când va fi gata această bucată de drum, proiectanţii au găsit o soluţie de compromis:

Autostrada Bucureşti - Ploieşti este cotată ca fiind printre cele mai scumpe şosele ale României şi este în construcţie din anul 2006.

Autostrada Bucureşti-Ploieşti, care ar trebui să fie gata în decembrie, are doar 20 de kilometri asfaltaţi din cei 62. Reporterii ziarului Libertatea au "vizitat" autostrada din avion, iar ve

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024: Primăria Târgoviște, câștigată de candidatul PSD, care a avut de 10 ori mai multe voturi decât locul 2

HotNews acum 35 minute
Primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, candidat din partea PSD pentru un nou mandat, a fost reales cu peste 80% dintre voturile exprimate, după numărarea voturilor în 64 din cele 65 de secţii, potrivit datelor publicate de Autoritat

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Dominic Fritz, unul dintre posibilii înlocuitori

Press Alert acum o ora
Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Va convoca alegeri pentru un nou președinte și vorbește despre „lideri puternici” în partid, precum Dominic Fritz. „Îmi asum acest rezultat și voi convoca alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt t

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum o ora
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 3 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. Nu o să facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - FOTO, VIDEO

News.ro acum 53 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - După centralizarea a peste 98,8% dintre voturile exprimate până acum în străinătate la europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 21,33%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, AUR şi SOS România

News.ro acum 6 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%. În diaspora, la ora 8, după numărarea

Vremea

București
acum

35°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/27°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°