Mişcările revoluţionare care au cuprins, din decembrie, Tunisia, Egiptul, Libia şi Siria au pus capăt izolării Turciei în lumea arabă şi l-au propulsat pe premierul turc în postura de \"erou\".
Astăzi, singura care pare să ştie că Orientul Mijlociu nu mai este acelaşi este Turcia. Ţările arabe au nevoie de un lider - un erou prin care să-şi poată striga nemulţumirile. Democraţia vestică împrumutată forţat nu poate juca rolul conducător.
După Anglia şi Franţa este rândul Turciei să îşi încerce norocul. Ankara le propune arabilor o altă faţă a democraţiei, una care să poată înlocui autoritatea dictatorului. Transformarea Turciei într-un model spiritual al mişcărilor populare din Tunisia, Egipt, Libia şi Siria îi îngrijorează, cu siguranţă, pe cei care îşi asumaseră deja succesul revoluţiilor.
În timp ce Nicolas Sarkozy şi David Cameron încercau să ofere legitimitate acţiunilor NATO în faţa poporului libian, premierul turc Recep Tayyip Erdogan câştigase, în doar câteva zile, susţinerea revoluţionarilor din Tunisia şi Egipt.
Discursul adoptat de cabinetul de la Ankara în ultimele luni nu este decât urmarea schimbării strategiei în ceea ce priveşte politica externă a Turciei în Orientul Mijlociu. Un soi de neo-otomanism moderat. Recep Erdogan le propune arabilor modelul turcesc: democraţia care nu neagă puterea islamismului. Erdogan devine astfel "eroul" primăverii arabe, iar Turcia noul "far" al democraţiei în Orientul Mijlociu.
"Fraţii arabi"
După izbucnirea conflictului diplomatic turco-israelian, la începutul lunii septembrie, Turcia a redevenit un actor central în conturarea viitorului Orientului Mijlociu. Preluarea discursului iranian anti-israelian şi încercarea înlocuirii Siriei ca putere regională fac din cabinetul lui Erdogan un pericol la adresa stabilităţii mondiale. Imperiile se construies
