Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarkozy propune un statut de observator la ONU pentru palestinieni

Publicat in Adevarul, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a propus miercuri "o schimbare de metodă" pentru a se ajunge la pace în Orientul Mijlociu, oferind un statut "intermediar", "de stat observator" la ONU pentru Palestina, şi "un acord definitiv de pace" într-un an, relatează AFP.

El a avertizat palestinienii şi Statele Unite împotriva unei confruntări în Consiliul de Securitate, avertizând că un veto american faţă de demersul palestinian de intrare a unui stat Palestina în ONU "riscă să declanşeze un ciclu de violenţă în Orientul Mijlociu".

Preşedintele francez, care s-a adresat Adunării Generale a ONU, şi-a fixat ca ultim obiectiv "recunoaşterea mutuală a două state naţiune pentru două popoare, stabilite în baza liniilor de demarcaţie din 1967 cu schimburi teritoriale agreate şi echivalente". Formula este cea deja avansată de preşedintele american Barack Obama în mai.

Pentru a ajunge aici, "să schimbăm metoda!", a cerut el de mai multe ori, într-un discurs de zece minute consacrat aproape în exclusivitate procesului de pace.

"Fiecare ştie bine că o recunoaştere deplină şi integrală a statutului de stat membru ONU nu poate fi obţinută imediat" pentru Palestina, a apreciat el. "Principalul motiv este lipsa de încredere a principalilor actori. Dar nimeni nu îşi poate imagina că un veto în Consiliul de Securitate nu va declanşa un ciclu de violenţe în Orientul Mijlociu".

Potrivit lui Sarkozy, europenii, dar şi statele arabe, trebuie să se asocieze unei alte căi, cea a rezolvării consensuale în Adunarea Generală care ar crea "un statut de stat observator la Naţiunile Unite", de care se bucură deja Vaticanul.

Calendar strâns de negocieri

În acest timp, preşedintele francez sugerează un calendar strâns de negocieri: "o lună pentru reluarea discuţiilor, şase luni pentru a se pune de acord asupra frontierelor şi securităţii, un an pentru a se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 40 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 59 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 20 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 9 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°