Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai frumos lucru de pe lume!

Publicat in Jurnalul, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Până murim toţi suntem veşnici! Toamna mi se pare anotimpul cel mai potrivit pentru a-ţi apăra veşnicia. În ce mă priveşte, o fac în următoarele feluri:

1) Îl urmăresc la lumina lunii pe vărul meu Ionel Cristescu cum stoar­ce strugurii cu picioarele. Greierilor nu le-a spus nimeni că s-a terminat vara, iar ei ţârâie ca bezmeticii, umplând uliţele Puţinteiului cu larma lor. Aud mustul şiroind în jgheabul de lemn. Şi-o aud pe mătuşa Aritina zicându-mi că s-a copt pâinea. Şi simt mirosul puternic al pâinii, venind parcă nu de pe pământ, ci din cer, ca şi cum mi l-ar fi trimis mama de acolo. Şi mi se pare, uitându-mă cu ochii înlăcrimaţi la stele, că a urcat şi tata într-un jgheab plin cu struguri, iar mustul ce-i curge de sub tălpi e însăşi noaptea aceasta în care îmi ţin loc de suflet lumina lunii şi greierii, iar la urmă de tot, cocoşii ce se aud şi ei undeva în depărtarea lumii cântând!

2) Dau o fugă până la Bacău de dragul profesorului universitar Viorel Raţi şi al livezii sale de meri de la marginea oraşului, la care se uită cel mai înalt turn de televiziune din Moldova, nu însă şi vreo televiziune! Doamne, câtă frumuseţe le stă la îndemână! La cea a locului se adaugă frumuseţea minţii omului, care chiar ştie să stea de vorbă cu pomii. În special cu merii. Din discuţia lor, ce începe încă din iarnă, ies toamna nişte miresme cum rareori poţi întâlni pe pământ, şi mai ies nişte culori, roşu şi galben, îndeosebi, de-ţi vine să le mănânci, ba chiar o faci, săturându-ţi în primul rând ochii şi sufletul. Unul dintre motivele pentru care sufăr că nu am aripi este că nu pot da o raită pe deasupra merilor lui Viorel Raţi. Tot ce pot face este să mă cufund în adâncimea lor şi să uit să mai ies vreodată la suprafaţă, cu riscul de a nu putea să le urmez exemplul, înflorind în primăvară. Prietenul meu nu prea mă lasă însă singur. Cu pierderea ţinerii de minte, ză

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 44 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 25 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 3 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum 2 ore
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°