Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debutul lui Ashton Kutcher în „Doi bărbaţi şi jumătate”: rating peste aşteptări şi multe laude din partea criticilor

Publicat in Antena 3, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Debutul celui de-al nouălea sezon al serialului produs de CBS „Doi bărbaţi şi jumătate”, fără Charlie Sheen, dar cu Ashton Kutcher, a înregistrat o audienţă aproape dublă faţă de anul trecut şi a fost întâmpinat de recenzii pozitive din partea criticilor.

Producătorii serialului au decis să renunţe la Charlie Sheen, după ce acesta a fost implicat în tot felul de scandaluri din cauza consumului excesiv de alcool, dar l-au adus în echipă pe Ashton Kutcher, soţul lui Demi Moore, cunoscut din lungmetrajele „Fără obligaţii”, „Killers”, Valentine’s Day”.

Schimbarea a fost primită bine de fani, ratingul fiind aproape dublu, faţă de cel înregistrat acum un an, adică 27,8 milioane de telespectatori. Criticii au lăudat schimbarea şi prestaţia lui Kutcher. În opinia lui Robert Bianco de la „USA Today”, Ashton Kutcher aduce o energie nouă în acest serial de comedie care are deja un trecut apreciabil în spate: "Fanii trebuie să spere că Ashton Kutcher va aduce, în afară de un nou personaj, o nouă energie şi un echilibru mai bun".

Lori Rackl, critic la Chicago Sun-Times, a lăudat şi el acest prim episod: “Episodul de luni a avut parte de un start surprinzător de bun, ţinând cont de faptul că a avut loc într-o casă funerară. Penisul şi glumele despre flatulaţie înseamnă un lucru - iar primul episod a arătat în mod clar că serialul intenţionează să facă în continuare glume pe aceste teme. Însă moartea e un lucru dificil de vândut, chiar şi în faţa unui studio de filmare înţesat de fani", a spus Rackl.

Robert Lloyd, critic la Chicago Tribune, consideră că noul sezon se îndreaptă spre un debut promiţător. „Kutcher aduce o doză de blândeţe într-un serial care ar fi putut să devină casant şi acid, mizantropic şi misogin, şi temperamental de vârsta a doua. Prezenţa lui ar putea să îi permită lui Jon Cryer să joace note mai blânde, mai puţ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi ridicate la început de iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale la începutul lunii iunie, în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei pe patru săptămâni emise de Administrația Națională de Meteorologie. Săptămâna 26.05.2025 – 02.06.2025 Valori

INS: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele trei luni cu 2,6%, ca serie brută

News.ro acum 7 minute
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în primele trei luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitat

România riscă suspendarea fondurilor europene. Este singura țară care nu a trimis raportul privind reducerea deficitului

Adevarul acum 52 minute
România nu a trimis Comisiei Europene (CE) Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, pe care trebuia să îl trimită până la data de 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe 7 ani, a transmis Comisia Europeană pent

Începe a doua etapă de înscriere în învățământul primar. Iată când se încheie

Ziua Constanta acum o ora
Cea de-a doua etapă de înscriere în învățământul primar începe vineri și se încheie pe 29 mai, prevede calendarul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. În această etapă se depun/transmit cererile-tip de înscriere la secretariatul unității d

Germanii ies în stradă pentru a protesta faţă de chiriile în creştere / „Este inacceptabil că tot mai mulţi oameni cheltuiesc 30%, 40% sau chiar mai mult din venitul lor numai pe chirie”

G4Media acum 42 minute
Germanii se pregătesc vineri să iasă în stradă pentru a protesta faţă de chiriile în creştere, în cadrul unei campanii de trei zile lansate de iniţiativa „Mietenstopp” („îngheţarea chiriei”), relatează Agerpres, care citează DPA. Susține G4Media. Cl

Câştigătorul Eurovision din Austria doreşte o ediţie 2026 „fără Israel” / ”Mingea este în terenul”

G4Media acum 16 minute
Câştigătorul concursului Eurovision din acest an, cântăreţul austriac JJ, a cerut ca Israelul să fie exclus din competiţia de anul viitor. De asemenea, el şi-a exprimat regretul faţă de participarea Israelului la concursul din acest an, în ciuda răz

Știrea tristă a dimineții! Bărbat de 35 de ani, mort după ce s-a aruncat în fața metroului la Piața Unirii

Cancan acum 15 minute
Tragedie la metroul de la Piața Unirii! Un incident grav a avut loc în stația de metrou Piața Unirii 2, pe sensul de mers către Universitate. În jurul orei 5:19, traficul subteran a fost serios afectat după ce o persoană și-a pierdut viața. Potrivit

TURCIA riscă pierderi de 300 de milioane de lire sterline din cauza boicotului turiştilor indieni. Anulările de vacanţe au crescut cu 250%

Gandul acum o ora
Pe fondul sprijinului declarat pentru Pakistan, Turcia se confruntă cu un val masiv de anulări din partea turiștilor indieni, punând în pericol venituri de sute de milioane de lire sterline din turism. Turcia ar putea pierde peste 300 de milioane de

Liberalul Stelian Bujduveanu ar putea deveni vineri primar interimar al Capitalei. Se vrea o nouă majoritate în Consiliul General al Municipiului București

Adevarul acum 3 ore
Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) ar putea deveni primar interimar al Capitalei, conform unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Turcia va furniza anual 2 miliarde de metri cubi de gaze Siriei şi îşi asumă un rol cheie în reconstrucţia ţării

News.ro acum 2 ore
Turcia va livra Siriei 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, a anunţat joi ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său sirian, la Damasc, transmite Reuters. Bayraktar a precizat că ex

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/31°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/27°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°