Unul dintre meciurile tari din şaisprezecimile Cupei României se dispută în această seară la Ploieşti. Astra întâlneşte una dintre favoritele competiţiei, CFR Cluj, de la ora 21.30, într-un meci pe care ploieştenii şi-au propus să-l câştige
„Obiectivul meu este să calificarea în optimi. Nu ne vom menaja în acest meci, vom folosi cea mai bună echipă“, anunţa Marius Şumudică înainte de meciul de Cupă. Astra dă astăzi piept cu formaţia clujeană care i-a administrat un 2-0, în Gruia, în prima etapă a acestui sezon. De atunci, clubul ploieştean a schimbat staff-ul, a mai adus câţiva jucători iar acum se prezintă mult mai bine, aşa că partida va fi cu siguranţă una tare. Biletele se pun în vânzare începând cu ora 17.00 şi costă 20 de lei la tribuna 0 şi 10 lei la restul sectoarelor. Echipe probabile: Astra Ploieşti: Lung - Măţel, Găman, Bruno Miguel, Junior Morais - Takayuki, N'Doye - Strătilă, Băjenaru, Udoji - Fatai. Antrenor: Marius Şumudică CFR Cluj: Nuno Claro - Panin, Maftei, Cadu, Rada - Bastos, Mureşan, Renan - Sougou, Weldon, Hora. Antrenor: Jorge Costa Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro! Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: