Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îmbrânceală între elevi, terminată la spital

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 21 septembrie 2011 ·

O îmbrânceală între doi elevi ai Colegiului Auto „Traian Vuia“ din Târgu Jiu s-a terminat la spital, unul dintre băieţi având nevoie de îngrijiri medicale.

Iulian I., de 16 ani, din comuna gorjeană Albeni, a ajuns ieri la spital după ce a fost împins de un alt elev şi s-a lovit la cap de o ţeavă din curtea şcolii. O profesoară a fost martoră la hârjoneala celor doi şi a chemat ambulanţa şi poliţia. La spital, Iulian, elev în clasa a X-a la Colegiul Auto, a povestit că a fost agresat de un fost coleg de clasă. „M-a împins, am căzut şi m-am lovit cu capul de o ţeavă din curtea şcolii. Mi-a cerut bani de mai multe ori şi azi nu am avut să îi dau. Apoi ne-am împins şi eu am căzut. Mi-a mai cerut şi altădată bani, cam doi - trei lei la câteva zile. Nu aveam nici o datorie la el, este prima dată când mă loveşte“, a spus copilul. Colegul care l-a împins are 17 ani şi a rămas repetent, acum fiind în clasa a IX-a, la aceeaşi unitate şcolară. „Băiatul are un traumatism cranio-cerebral. A fost trimis la raze, pentru o radiografie, şi va fi şi examinat neurologic. Nu credem că va rămâne internat. Ne-a spus că a fost agresat de un coleg“, a declarat medicul Liliana Puiu Crăciun, de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Anchetă la şcoală

Conducerea liceului va face o anchetă în acest caz. „În pauza dintre prima şi a doua oră, cei doi băieţi s-au hârjonit pe baza sportivă a liceului şi unul a căzut. S-a lovit puţin, era zgâriat la cap. Una dintre colegele noastre a sunat la salvare pentru că a văzut că avea puțin sânge la cap. Asistentul de pe ambulanţă a zis că nu are nimic. Vom face şi noi o anchetă. Băiatul mai mare, care e repetent, este şi în evidenţa poliţiei, cred. Ancheta este în desfăşurare, vom vedea ce măsuri se impun“, a spus Gabriel Amza, director adjunct al Colegiului Auto „Traian Vuia“. „Incidentul nu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°