Şase ţări europene insistă pentru eliminarea ajutoarele în alimente acordate de Uniune cetăţenilor săraci.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, le-a cerut marţi miniştrilor de pe agricultură europeni să continue acordarea ajutoarelor în alimente. Stoparea acestora ar afecta viaţa a circa 17 milioane de cetăţeni europeni.
Germania, Marea Britanie, Olanda, Cehia, Danemarca şi Suedia se opun continuării furnizării acestor ajutoare. Poziţia lor a fost consolidată de o decizie luată în aprilie de către Curtea Europeană a Uniunii, după o sesizare venită din partea Germaniei. Potrivit Curţii, ajutoarele alimentare pot fi oferite doar din stocurile de alimente ale Uniunii, nu din bugetul acesteia.
Ca urmare a pronunţării Curţii, ajutoarele alimentare s-ar diminua considerabil, întrucât stocurile au scăzut în ultimii ani, din cauza reformării agriculturii europene.
Pentru a-i ajuta totuşi, pe săraci, celelalte state au propus o formulă intermediară, eventual o diminuare a sumei provenite de la bugetul UE. Cele şase state se opun însă chiar şi acestei variante de compromis.
Preşedintele Franţei a atras atenţia că decizia de eliminare a ajutoarelor alimentare ar nega unul dintre principiile de bază ale Europei unite, solidaritatea. “Este inacceptabil ca Europa să-i abandoneze pe cei mai săraci dintre cetăţenii săi!”, a spus preşedintele Sarkozy.
Printre ţările ce ar urma să fie afectate se numără şi România, după Italia, Polonia şi Franţa.