Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lacrimile fraţilor Orban

Publicat in Adevarul, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Vizibil emoţionat, Ludovic Orban s-a abţinut la votul privind numirea lui Leonard Orban în fruntea Ministerului Afacerilor Europene. Intervenţia deputatului PNL Ludovic Orban în plenul Parlamentului l-a făcut pe fratele cel mare, Leonard, să verse lacrimi.

Ludovic Orban s-a abţinut de la vot, la fel ca restul parlamentarilor PNL şi PSD, declarându-se prins între sentimentele pentru fratele său, Leonard, şi ostilitatea faţă de "clanul" din jurul lui Traian Băsescu. "Nu aş putea să votez niciodată împotriva fratelui meu sau împotriva oricărui membru al familiei mele. Dar cu o floare nu se face primăvară.

În plus, Leonard nu are niciun fel de pârghii", a comentat Ludovic Orban. Liberalii au tradus politic ezitările colegului de partid: "Dacă vota pentru numirea lui Leonard, nici nu apuca să iasă din sală şi Crin îl dădea afară din partid".

Ludovic Orban a beneficiat şi de înţelegerea fratelui său, cu care s-a plimbat pe culoarele Parlamentului. "Am fost emoţionat, recunosc. A fost o decizie foarte grea pentru fratele meu, pentru că aţi văzut că Opoziţia a hotărât să nu voteze nominalizarea mea", a sintetizat Leonard Orban prestaţia fratelui său.

Leonard, fratele mai serios

Cei doi fraţi au fost dintotdeauna firi opuse. "Eu am fost tot timpul mai nonconformist decât fratele meu", spune Ludovic Orban, care este mai mic cu un an şi 11 luni decât Leonard. Fratele mai mare avea un comportament ireproşabil. Singurul motiv pentru ca părinţii să-i facă observaţii: nu reuşea să îşi ţină în frâu fratele mai mic. Leonard a fost mai bun la învăţătură şi îi era dat tot timpul drept exemplu lui Ludovic.

Cei doi fraţi ar fi înregistrat remiză la capitolul cuceriri, dar nu au concurat niciodată pentru aceeaşi fată. În schimb, Ludovic a câştigat în domeniul muzical. Cei doi au o pasiune comună pentru acest domeniu şi ştiu amândoi să cânte la chitară,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 21 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 49 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°